În 2013, Adina Alberts și Viorel Cataramă au devenit soț și soție. Ulterior, peste doar trei ani de zile, a venit pe lume Briana, fiica lor, care acum are șapte ani. Acum, medicul estetician a recunoscut că mariajul ei cu omul de afaceri nu e numai lapte și miere, în 2020 au trecut printr-un episod dificil, când ea a plecat de acasă cu fetița, pentru că el a vrut neapărat să se infecteze cu covid-19, voia să să dovedească că organismul face față bolii.

„Noi am avut un hop în 2020 din cauza faptului că eram divergenți în idei. Soțul meu știa și simțea manipularea, eu nu voiam să cred că avem de-a face cu o conspirație. Până la urmă am ajuns la aceeași concluzie și am realizat ce om curajos am lângă mine. M-am hrănit și eu cu curajul lui, dar și cu susținerea și suportul zecilor de mii de oameni cu care am interacționat în acei doi ani, cărora le mulțumesc.

Fără să îmi propun sau să vreau neapărat, am ajuns o voce publică care îndemnă la moderație, rațiune și logică. Am avut zeci de apariții Tv la ore de prime time. Uneori eram invitată doar pentru că simpla mea prezența crea rating, dar nu eram lăsată să termin nici două fraze. Am înțeles jocul, interesele, circumstanțele, dar am acceptat această poziție, adesea umilitoare, din respect pentru cetățeni. Nu am încetat nicio secundă să iubesc oamenii”, a explicat Adina Alberts despre căsnicia ei.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

„Dacă soțul meu nu e de acord într-o primă instanță cu o propunere de-a mea, dacă argumentez corect și îi las spațiu de gândire”

„Cedăm pe rând, dar nu ne prea caracterizează discuțiile în contradictoriu. După 10 ani de căsnicie ne cunoaștem foarte bine, ne știm limitele și ni le respectăm reciproc.

Dacă soțul meu nu e de acord într-o primă instanță cu o propunere de-a mea, dacă argumentez corect și îi las spațiu de gândire, în final lucrurile se aranjează chiar mai bine decât îmi imaginam inițial. Răbdarea și toleranța ar trebui să caracterizeze fiecare relație, dar și iubirea și respectul reciproc”, a mai spus Adina Alberts referitor la discuțiile inevitabile pe care le mai are cu Viorel Cataramă, pe care l-a și lăudat.

La aniversarea căsniciei lor, la 10 ani de la nuntă, ei vor sărbători la Paris, în Franța. „Soțul meu este un împătimit al muzicii simfonice și de operă, un mare meloman. În altă ordine, este omul care m-a susținut în toate demersurile de până acum, chiar și atunci când poate nu agrea în totalitate deciziile luate.

Anul acesta facem 10 ani de căsătorie și vom petrece această aniversare la Paris. Evident că vom fi toți trei, pentru că doar așa ne simțim compleți”, a mai zis Adina Alberts pentru unica.ro.

Urmărește-ne pe Google News