„Încerc să fiu un om echilibrat, care, tocmai, să transmită lucruri bune, că până la urmă, persoanele publice au această menire, să transmită celor care îi urmăresc lucruri bune.
Fără să vrei, oamenii care te urmăresc te iau drept model și e frumos, mai ales în cazul meu pentru că lucrez cu copii.
Fac foarte multe lucruri, tocmai de aceea am venit să îmi promovez evenimentul pe care îl voi găzdui pe 20 decembrie la Ateneul Român, unde voi prezenta, un spectacol caritabil unde voi prezenta, voi cânta alături de celebra trupă Valahia, dirijată de maestrul Florin Totan, îl vom avea invitat pe marele Gheorghe Zamfir, vor cânta cu noi Vlad Miriță, sopranele Silvia Micu și Rodica Gabriela Anghelescu, vor fi și picii mei, pentru că vom fi în preajma Crăciunului.
Este un eveniment care are și o conotație caritabilă, pentru că fondurile vor fi redirecționate către copii mai puțin norocoși. Așa că, nu ai cum să nu fii cu zâmbetul pe buze când ai lucruri atât de frumoase care ți se întâmplă.
Așadar, închei anul acesta în stil mare, pe o scenă mare, așa cum am tot ținut-o în 2022, am cântat la Sala Palatului, unde am avut o sală arhiplină, alături de picii mei, de invitații noștri, am lansat trei clipuri. Chiar a fost un an bun profesional”, a declarat Alina Sorescu pentru WOWbiz.ro.
Ce a spus Alina Sorescu despre divorțul de Alexandru Ciucu
„Dragii mei, nu voiam să comentez pentru că, așa cum știți cu toții, am fost încă de copil un om discret, cu un parcurs serios și m-am ținut departe de scandaluri. Având în vedere că au apărut informații eronate în presă, este nevoie să fac o precizare.
La începutul anului am introdus acțiunea de divorț, iar în cadrul acestui proces soțul meu a intentat acum o ordonanță președințială, în care cere domiciliul fetițelor noastre la el până la soluționarea în instanța a procesului.
Voi face tot posibilul să îmi protejez fetițele, să muncesc pentru a le crește și să le educ armonios, că și până acum. Le mulțumesc părinților mei care sunt alături de mine și tuturor celor care în aceste zile mi-au trimis mesaje de încurajare”, a scris la acel moment Alina Sorescu, pe contul său de Instagram.