Andreea Bălan are o carieră de succes, pentru care a muncit din greu, însă în plan personal nu a fost atât de norocoasă. Artista a trecut prin multe dezamăgiri în dragoste, iar recent s-a zvonit că s-a despărțit și de Tiberiu Argint, cel cu care își refăcuse viața după divorțul de George Burcea.

Cei doi nu au confirmat despărțirea, însă nu se mai urmăresc pe rețelele de socializare, iar fratele Soniei Argint este absent din viața cântăreței. Andreea Bălan nu a făcut nicio declarație despre acest subiect, însă a postat un mesaj pe Instagram în care explică cum face față perioadelor dificile din viața ei personală.

Andreea Bălan vine și cu o surpriză pentru fanii săi și anunță că joi, 28 octombrie, va lansa melodia „Soare după nori”, piesă în care ea și-a pus sufletul.

„Am fost întrebată deseori de-a lungul anilor, cum de nu obosesc în carieră, sau cum de nu m-am lăsat doborâtă de perioadele dificile din viața personală.
Ei, bine, pentru mine, aceste experiențe au fost lecții de viață care m-au transformat și m-au format omul de azi.
Am înțeles că de jos nu ai unde să te duci decât în sus.
Chiar dacă uneori oboseam, îmi luam răgaz, mă odihneam sufletește și apoi o luam de la capăt cu mai multă ambiție.
Am ales să renasc de fiecare dată mai puternică, mai înțeleaptă și mai încrezătoare în forțele proprii.
Aceasta este povestea mea, dar este și a ta… deoarece cu toții trecem prin diferite experiențe și e foarte important cum le lăsăm să ne definească.
Alege să le privești nu ca pe eșecuri, ci ca pe lecții, ca să fii un om mai bun, mai încrezător și mai iubitor cu tine și cu cei din jur.
Mâine se lansează «Soare după nori», o piesă în care mi-am pus sufletul. Abia aștept să o asculți și să îți dai seama cât de puternic/ă ești!”, este mesajul postat de Andreea Bălan pe una dintre rețelele de socializare.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Andreea Bălan crede în iubire

După despărțirea de George Burcea, vedeta mărturisea că ea crede în continuare în iubire, însă preferă să-și țină viața amoroasă privată. Chiar dacă a trecut prin multe dezamăgiri în dragoste, Andreea Bălan declară că îi place să iubească și crede în dragoste la orice vârstă.

„Dacă la momentul respectiv ţi s-au părut tragedii, în timp, realizezi că aşa a fost să fie şi că nu s-ar fi putut întâmpla altfel. Sincer, nu pot să zic că am rămas cu vreo decepţie încât să-mi fie frică să iubesc din nou. În prezent îmi doresc să păstrez pentru mine această latură a vieţii şi mă bucur departe de ochii presei şi ai publicului. (…) Îmi place să iubesc şi cred în dragoste la orice vârstă. Nu voi înceta niciodată să sper că va fi bine. Totodată, dacă suntem bine cu noi înşine, fericite chiar şi fără un bărbat, viaţa îţi oferă iubire sub o formă sau alta”, a mai spus Andreea Bălan.

 
 

Urmărește-ne pe Google News