Andreea Bălan a surprins pe toată lumea cu colaborarea pe care o are cu Costi Ioniță. Cântăreața a lansat o nouă melodie, care a devenit deja îndrăgită de fani. În general, artistă cântă melodii inspirate din viața personală, însă de data aceasta concurenta de la America Express – Drumul Aurului a venit în atenția fanilor cu ceva diferit.
„Mă bucur de prezent și de tot ceea ce îmi oferă viața”
Cunoscută pentru spectacolele sale inedite precum „Lecția de dans”, „Bunny Show” și „Fantezia Show”, Andreea Bălan este artista care oferă publicului una dintre cele mai speciale performance-uri și o experiență vizuală coregrafică inedită prezentată în diferite povești conceptuale. Artista își începe primăvara cu un single și un videoclip pasional, odată cu o nouă imagine foarte feminină, senzuală și plină de sex appeal. „Cu inima ta” este o piesă de dragoste în care fericirea și dorința sunt ingredientele principale, compusă de către Costi alături de Ionuț Bacula (Papu) și Silviu Dumitriu.
„Trăiesc o perioadă foarte frumoasă a vieții mele, mă bucur de prezent și de tot ceea ce îmi oferă viața și asta îmi doresc să exprim prin muzica mea și în proiectele pe care le am. Piesa «Cu inima ta» este despre iubire, optimism, pasiune și sper să le simțiți și să le trăiți pe toate, așa cum o fac și eu”, povestește artista.
Spectacolele susținute de Andreea Bălan transpun publicul într-o lume plină de visare, cu majorete, îngeri, iepurași sexy și balerine grațioase. De-a lungul timpului, artista a lansat zeci de piese, printre care „Uită-mă”, single care a adunat peste 58.000.000 de vizualizări pe YouTube. Artista a lansat în 2022 și albumul „Soare după nori”, un material motivațional despre iubirea de sine și acceptare, ce conține 13 piese de suflet inspirate din experiențele personale ale artistei.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6Ce condiții a pus Andreea Bălan pentru viitorul iubit
Andreea Bălan și-a avertizat deja viitorul iubit și spune că mama ei va locui cu ei indiferent de situație. Doamna Valeria are grijă de cele două fetițe, Ella și Clara, atunci când vedeta se află la filmări sau la concerte. De multe ori, concurenta de la „America Express – Drumul Aurului” își ia mama cu ea în vacanță pentru a o ajuta cu fetițele. Ella și Clara își iubesc foarte mult bunica și nu ar putea sta departe de ea.
„Mama are grijă de trei fete și e o binecuvântare că mama locuiește cu noi. De când mama locuiește cu noi, viața mea este extraordinară, este mult mai frumoasă decât înainte, vă jur! Casa e bine, frigiderul, mâncarea, toată lumea mănâncă bine. Și n-aș vrea să mai locuiesc vreodată fără mama, adică anunț dinainte să se știe. Mama face parte din mine!”, a declarat Andreea Bălan pentru CANCAN.
După divorțul de George Burcea, Andreea Bălan este foarte discretă cu viața sa amoroasă. Cântăreața a avut o relație timp de un an cu Tiberiu Argint, însă lucrurile nu au mers între ei așa cum și-au dorit.