„Noi am și crescut împreună, suntem de 18 ani împreună, am trecut prin foarte multe lucruri, și bune, și rele, și cumva ne dăm libertate. Avem viața noastră, dar are și fiecare viața lui, e importantă chestia asta”, au declarat Andrei Stoica și soția lui pentru Spynews.ro.
„E important să nu fim tot timpul, nonstop, unul lângă altul. Fiecare are intimitatea lui, adică nu ne sufocăm unul pe unul altul, și asta-i important”, au mai spus cei doi.
Atunci când au fost întrebați dacă își umblă unul altuia în telefon, Andrei și Andra au fost sinceri.
„Depinde”, a spus Andrei, în timp ce Andra a mărturisit: „Păi, eu zic că nu e corect. Nu, mie mi se pare că fiecare dintre noi avem nevoie de intimitatea noastră. Și mie nu mi se pare ok ca el să-mi umble în telefon sau eu să-i umblu lui în telefon. E ca și cum n-am avea încredere”, a continuat Andra, soția lui Andrei Stoica.
„Eu chiar nu-i umblu în telefon. Câteodată îmi mai dă telefonul și îmi spune: Intră la mine în poze. Are un dezastru în telefon acolo. Nu găsesc nicio aplicație, nu găsesc nimic. Și mi-l dă mie să-i umblu în telefon și îl dau înapoi. Căută-ți, că nu găsesc”, a mai adăugat Andrei Stoica. Cei doi vor participa împreună la Power Couple, noul sezon, care va fi difuzat în curând la Antena 1.