În urmă cu puțin timp, soția lui Florin Pastramă a anunțat pe rețelele de socializare că tânăra a fost admisă nu la una, ci la două școli de prestigiu de acolo. Brigitte Pastramă este extrem de mândră de realizările fiicei sale și se bucură enorm pentru Sara.
„Astăzi mă simt o mamă binecuvântată, sunt în Dubai pentru a schimba în bine cursul vieții copiilor mei, iar după patru luni de sacrificiu, în care am renunțat la viața de persoană publică în România, la confortul unei case superbe, în prezent eu locuind într-un studio închiriat (casa noastră de aici nu este încă legată la utilități), Sara a trecut prin mai multe examene la mai multe școli de prestigiu de aici: GEMS Metropolitan International School și Regent International School.
Cu lacrimi de fericire în ochi vreau să împărtășesc cu voi bucuria că a fost admisă cu calificativ foarte bun la ambele colegii și sunt fericită că efortul meu începe să dea roade”, a scris Brigitte Pastramă pe rețelele de socializare.
Cu ce se ocupă fiica ei, Sara
„Sara a intrat deja într-un anume mod de a trăi. Unghii lungi, gene false, tot felul de prieteni care, de fapt, numai prieteni nu-ţi sunt. Iar de pe telefon cu greu o mai scot.
Iar Dubaiul mi se pare varianta ideală pentru o schimbare. Pe de o parte, fiindcă aici îţi este permis să te îmbraci ca un occidental, dar fără a epata.
Nu droguri, nu consum de alcool, nu unghii lungi, nu gene fistichii. Îmi aminteşte un pic de atmosfera din anii mei de liceu petrecuți la Timişoara, când riscai o pedeapsă zdravănă doar dacă îndrăzneai să vii la şcoală cu ciorapi de culoarea piciorului, ca să nu mai vorbesc de alte lucruri!”, povestea Brigitte Pastramă în urmă cu ceva timp, pentru Playtech.ro