„Un ingredient este să ai un plan de viitor la care ambii parteneri să țină foarte mult. Iar planul nostru de viitor comun este Vlad. Mi se pare că dacă ai un astfel de scop, restul lucrurilor se așază, sunt tolerabile. În plus, faptul că am știut să păstrăm pentru noi toate etapele prin care am trecut în 25 de ani, cred că lucrul acesta iarăși a fost un punct important” – i-a explicat nutriționista lui Mădălin Ionescu.

418991262_955420905941230_4295220242971281196_nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Carmen a spus că deși au existat momente de cumpănă în relația lor, au reușit mereu să le depășească. Vedeta a pus în balanță avantajele și dezavantajele în relația lor.

„Este imposibil în 25 de ani să nu treci prin momente mai puțin plăcute, prin momente limită. Important este că de fiecare dată am judecat așa. Eu sunt o tipă foarte rațională și foarte calculată, bine înfiptă cu picioarele pe pământ. La mine e pe calcule.

Am stat frumos și am zis: ce merge, ce e bine, ce e avantajos pentru noi, ce nu merge, ce nu suportăm unul la altul, ce e groaznic, la final să vedem care sunt mai multe. Am zis că merită să investim, atunci am mers mai departe și am făcut lucrurile alea de nesuportat tolerabile.

Episodul care a generat conceptul de „terorist” la revoluția din 1989. Masacrul atroce a fost folosit pentru a alimenta psihoza națională
Recomandări
Episodul care a generat conceptul de „terorist” la revoluția din 1989. Masacrul atroce a fost folosit pentru a alimenta psihoza națională

Sunt lucruri banale, sunt lucruri care derivă din meseriile noastre publice. Sunt lucruri din astea absolut mărunte care orice cuplu cu niște ani în spate le are. Să-l transformăm pe celălalt, asta nu cred că e o soluție viabilă. Nu s-a pus problmea să schimb ceva, să-l transform pe celălalt… Eu cred că toată lumea are probleme de comunicare la un moment dat. Am mers și pe intuiție foarte mult”, a spus Carmen Brumă în emisiunea lui Mădălin Ionescu.

Cât de mult a contat expunerea în mediul public

Carmen spune că meseria pe care ea și Mircea o au are atât aspecte pozitive cât și negative. Cu toate astea, au reușit de-alungul timpului să gestioneze lucrurile în favoarea lor.

„Meseria asta pe care o avem noi, care presupune foarte multă expunere, este una cu părți pozitive și părți negative. Eu când l-am cunoscut și am decis să fiu cine sunt astăzi, n-am simțit niciun fel de pistol la tâmplă, nu m-a obligat nimeni să fac asta, nu m-a obligat nimeni să fiu în situația asta, eu de bunăvoie am ales.

Și atunci, mi s-ar părea nepotrivit, chiar indecent să mă apuc să mă plâng, adică, da, fix ca-n orice meserie, ai părți bune și părți rele. Ești capabilă să le suporți pe alea mai nasoale, bine, nu ești capabilă, next, poate vrea doamna, ia uite ce coadă avem în spate” a spus, cu zâmbetul pe buze, Carmen Brumă la FRESH by UNICA.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
De ce e bine să pui o jumătate de lămâie în mașina de spălat rufe. Trucul eficient care te scapă de o mare problemă
FANATIK.RO
De ce e bine să pui o jumătate de lămâie în mașina de spălat rufe. Trucul eficient care te scapă de o mare problemă
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Cât câștigă un român care spune că lucreză și 310 ore pe lună la o fermă din Germania: "Dacă era așa mergeam toți acolo"
Observatornews.ro
Cât câștigă un român care spune că lucreză și 310 ore pe lună la o fermă din Germania: "Dacă era așa mergeam toți acolo"
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI