În urmă cu câteva luni, Connect-R a lansat prima sa carte, unde a scris despre viața sa și a spus motivul real al despărțirii de Misha, mama fiicei lui. Artistul a recunoscut că a fost infidel, iar soția nu l-a putut ierta.

Cântărețul mărturisește că s-au vândut deja 3.000 de exemplare din cartea sa „Din livada cu nuci”. De asemenea, Connect-R spune că nu va exista volumul al doilea, însă are în plan să scrie o altă carte, unde va fi o cu totul altă poveste.

„S-au dat deja 3.000 de exemplare și cred că primul stoc mai are în jur de 1.000. Și sperăm să facem și stocul al doilea, că așa ar fi normal. Nu, nu urmează și volumul al doilea. Următoarea carte are o altă poveste. Nu, nu are nicio legătură cu autobiografia.

Va fi o carte despre singurătate, de fapt, despre însingurare și are un titlu mai mult decât sugestiv și anume „Când ceasul bate Tik Tock”. Tocmai, pentru că am reușit să fac diferența între singurătate și însingurare. Nu sunt singur, nu sunt însingurat, în niciun caz”, a povestit Connect-R, într-un interviu acordat pentru „Xtra Night Show”, potrivit Fanatik.

connect-r-carteIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11
Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea
Recomandări
Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea

„Nu îmi voi face o altă relație până când ea nu își va face o altă relație”

În anul 2013, Misha și Connect-R se căsătoreau, iar 5 ani mai târziu au divorțat. Tot 5 ani au trecut de când au semnat actele de divorț și de când nu mai formează oficial un cuplu. După despărțire, cei doi au continuat să locuiască mult timp împreună și toate vacanțele au fost în familie.

Connect-R a mărturisit că își dorește să își refacă viața, însă nu va face acest pas până când Misha nu își va găsi pe altcineva. Artistul și-ar fi dorit să se împace cu mama fiicei lui, însă aceasta nu a vrut să-l ierte.

„Toate vacanțele mele, de cinci ani, de când am divorțat, nu sunt decât cu ea și cu fata. Eu nu plec în vacanță cu femei, cu gașcă, nu există așa ceva. Merg cu fosta mea soție și cu fata în vacanță. Suntem împreună, dar fără nicio apropiere intimă, fără sex. Noi nu ne-am refăcut viața, suntem singuri. Eu aș vrea să îmi refac viața, cred că și ea ar vrea, doar că nu, deocamdată. Eu am trecut de purgatoriu, sunt stabil, știu cine sunt. Dar nu am nicio relație și nici nu îmi voi face. Spun hotărât: nu îmi voi face o altă relație până când ea nu își va face o altă relație.

Primele clipe ale dezastrului din Spania. Șoferii din Valencia așteptau liniștiți la semafor | VIDEO
Recomandări
Primele clipe ale dezastrului din Spania. Șoferii din Valencia așteptau liniștiți la semafor | VIDEO

„Eu voi ține ușa asta deschisă”

Eu voi ține ușa asta deschisă. Cred foarte tare că atunci când Dumnezeu binecuvântează doi oameni cu un prunc, el are ceva planuri cu cele trei suflete. Eu mai aștept. Și ea cred că mai așteaptă. Și dacă reapropierea se va face, eu voi fi foarte bucuros. În momentul în care ea își va reface viața, am să închid și eu acest capitol. Distanța dintre noi cred că este o binecuvântare”, a scris Connect-R în cartea sa.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce purtau militarii nord-coreeni văzuți la Donețk. Șeful spionilor de la Phenian, oferit și el Rusiei
Știrileprotv.ro
Ce purtau militarii nord-coreeni văzuți la Donețk. Șeful spionilor de la Phenian, oferit și el Rusiei
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Alina Bădic anunță vorbele de care trebuie să vă feriți toată viața. Pot avea puterea unui blestem
FANATIK.RO
Alina Bădic anunță vorbele de care trebuie să vă feriți toată viața. Pot avea puterea unui blestem
Sorin Cârțu a spus cât are pensie: „După 45 de ani de fotbal...” + Și-a adus aminte: „Aveam 900.000 de lei în CEC la Revoluție. Știți ce am făcut instant cu ei?”
GSP.RO
Sorin Cârțu a spus cât are pensie: „După 45 de ani de fotbal...” + Și-a adus aminte: „Aveam 900.000 de lei în CEC la Revoluție. Știți ce am făcut instant cu ei?”
Orașul surpriză din România care a luat fața Bucureștiului. Are cel mai mare buget din țară, se construiește pe bandă rulantă și în fiecare zi apar alte locuri de muncă. Obiectivul este să devină localitatea nr. 1 din țară în materie de calitate a vieții și oraș de referință în UE

Alina Sorescu, 'regina Halloween-ului' din România! Incredibil cum s-a costumat artista și ce machiaj și-a făcut! FOTO
Unica.ro
Alina Sorescu, 'regina Halloween-ului' din România! Incredibil cum s-a costumat artista și ce machiaj și-a făcut! FOTO
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Manelistul Bogdan Mocanu ar fi acceptat "sume mari" pentru a-l promova pe pro-rusul Alexandr Stoianoglo. A şters clipul în care îl laudă încontinuu
Observatornews.ro
Manelistul Bogdan Mocanu ar fi acceptat "sume mari" pentru a-l promova pe pro-rusul Alexandr Stoianoglo. A şters clipul în care îl laudă încontinuu
Horoscop 2 noiembrie 2024. Săgetătorii au șansa de a observa cât de mult contează gândurile cărora le permit să se deruleze prin mintea lor
HOROSCOP
Horoscop 2 noiembrie 2024. Săgetătorii au șansa de a observa cât de mult contează gândurile cărora le permit să se deruleze prin mintea lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI