În vârstă de 54 de ani, Cristi Borcea a fost căsătorit de trei ori. Din mariajul cu Mihaela Borcea omul de afaceri îi are pe Patrick și pe gemenii Antonia Melissa și Angelo. După ce a divorțat de Mihaela, Cristi Borcea s-a căsătorit cu Alina Vidican, cu care are doi copii, pe Alex și Gloria.

Dintr-o relație extraconjugală cu avocata Simona Voiculescu, Cristi Borcea mai are o fată, este vorba despre Carolyn. Din al treilea mariaj, cel cu Valentina Pelinel, actuala soție, el are trei copii, pe Milan și pe gemenele Rania și Indira.

Cristi Borcea nu mai vrea al zecelea copil

În anul 2021, în emisiunea „Poezie și delicatețuri”, de la Prima TV, Cristi Borcea a făcut dezvăluiri despre anii petrecuți în închisoare, despre temerile pe care le-a avut. Acesta s-a emoționat când a venit vorba despre copiii lui. A surprins atunci când a mărturisit că își dorește al zecelea copil. Acum, omul de afaceri dezvăluie că s-a răzgândit.

„Gata, nu mai fac niciun copil. Îmi ajung nouă! Nu vreau zece. Da, chiar cred asta. Da, gata! Mă opresc. Sigur mă opresc. Nu se pune problema! Am vorbit cu Valentina și nu mai vrem, e gata! Acum sunt la școli, facultăți. Trebuie să ne ocupăm și de noi. Să plecăm mai mult, să ne trăim viața”, a declarat Cristi Borcea, conform Fanatik.ro.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 13

Ce spunea Valentina Pelinel despre încă un copil cu Cristi Borcea

Valentina Pelinel și Cristi Borcea au împreună un băiețel, pe Milan, dar și gemene, pe Rania și Indira. Ea mereu și-a dorit să fie mamă, să aibă copii, iar visul i s-a îndeplinit alături de omul de afaceri. „Sincer, mi-am dorit să am copii de la un punct în viața mea, dar când ești foarte tânăr, nu te gândești la asta.

Nu m-am gândit, nu am fost genul care să zic că o să fac copii la vârsta de… și o să fie atâția sau au o să fie băieți sau fete. Nu m-am gândit niciodată! Dar atunci când am simțit că vreau să am copii, am simțit cu tot sufletul. După ce s-a născut Milan, parcă am simțit că nu e momentul să mă opresc.

Mi-am dorit mai mult de atât. Am descoperit sentimentul maternității. Mi-am dorit să aibă frați și uite că are două surori!”, a spus ea pentru click.ro.

Întrebată în 2022 dacă ea și Cristi Borcea își mai doresc un copil, vedeta a explicat că omul de afaceri vrea neapărat. „Lui Cristi îi plac copiii, și-ar mai dori, nu-i nici o problemă, dar, sincer, suntem bine, pentru că nouă copii necesită multă atenție, e multă responsabilitate”, a anunțat ea.

Cum se înțeleg cei nouă copii ai lui Cristi Borcea. Trei nu locuiesc în România

Invitat în urmă cu ceva vreme în emisiunea Ioanei Cosma de la Fanatik, omul de afaceri a mărturisit că moștenitorii lui se înțeleg foarte bine, chiar dacă sunt la distanță unii de alții. Fiica Melissa, din căsnicia cu Mihaela Borcea, și Alex și Gloria, copiii din căsnicia cu Alina Vidican, locuiesc în America. Deși au mame diferite, copiii lui au o relație specială.

„Acum e important că suntem foarte bine și copii sunt foarte bine. Se înțeleg toți nouă și se iubesc foarte mult. (…) Cei mari, cu cât înaintează în vârstă, cu atât problemele sunt mai mari. Dar încerc să discut cu ei și să compensez, cum fac toți – material, cât de cât. Am trei în America – Melissa, care e geamăna (lui Patrick, n. red.), Alex și Gloria, și șase îi am aici”, a mai spus Cristi Borcea la Fanatik SuperLiga.

 
 

Urmărește-ne pe Google News