De ceva timp, în emisiunea lui Cristi Brancu de la Prima TV, „Exclusiv VIP”, apar și Oana Turcu Brancu, soția, dar și fiul, Tudor, amândoi având rubricile lor stabile. Într-un interviu acordat TV Mania, Cristi Brancu a dezvăluit care este secretul relației lor perfecte.

„(…). Rețeta are câteva ingrediente. Iubire adevărată. Un grad însemnat de maturitate. Aceleași preocupări și nivel de cultură. Înțelepciunea de a vedea adevărul, dincolo de orgolii. Și mult zâmbet. Noi suntem zi de zi pe același drum.

Noi lucrăm împreună în orice. Sunt alături de Oana în dezvoltarea businessului său din industria cosmetică. Ea are o sumedenie de idei în zona de media. În direct, știu că și cele mai neașteptate idei ale Oanei – m-am pomenit tuns în emisiune, masat și câte altele! – sunt acel plus de originalitate de care am nevoie”.

Urmărește-ne pe Google News