Soția lui Dragoș Bucur și-a surprins fanii cu anunțul pe care l-a făcut recent. Ea a luat decizia de a lansa o melodie în care cântă despre Iisus, o piesă religioasă. Ea consideră că este nevoie de curaj să cânte astfel de melodii în vremurile actuale. Dana Nălbaru s-a ocupat singură de acest proiect, astfel muzica și versurile au fost făcute în totalitate de ea.

La filmări i-a fost destul de greu, pentru că a mers în vârf de munte, în fustă, iar vântul și frigul i-au cam dat bătăi de cap.

„În vârf de munte nu te duci în fustă, știu. Am făcut o excepție, însă… am filmat pentru un cântec pe care l-am compus acum trei luni și la care țin foarte mult. N-a fost ușor, mi-a fost foarte frig, am filmat în nori și vânt, dar cred că va ieși ceva foarte frumos… Când e gata vă arăt ce a ieșit, a spus Dana Nălbaru pe Instagram.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Fanii vedetei au fost încântați de revenirea în muzică a Danei și melodia recent lansată a fost pe placul lor. Artista a declarat că asta a simțit să facă și nu are de gând să dea nicio explicație nimănui pentru deciziile pe care le ia.

„Am mai compus un cântec. Unii spun că e un act de curaj să cânți pentru sau despre Iisus în vremurile noastre. Habar n-am dacă e așa, e ce am simțit să fac și nu cred că datorez vreo explicație nimănui. M-aș bucura însă să se mai găsească oameni care, fix în vremurile acestea, să rezoneze cu mesajul”, a scris soția lui Dragoș Bucur.

Piesa se numește „Pe genunchi, eu” și are 47 de mii de vizualizări pe YouTube în trei zile de la lansare.

 
 

Urmărește-ne pe Google News