În 2022, Daniel Pavel s-a cunoscut cu Ana Maria Pop, la o petrecere, prin intermediul unor prieteni comuni. S-au apropiat din ce în ce mai mult și apoi au devenit iubiți. Acum sunt e nedespărțit, merg la evenimente împreună, chiar și în Republica Dominicană ea l-a însoțit pe prezentatorul de la Survivor România.

Daniel Pavel: „Ana găsește calmul și în cele mai încinse stări ale mele”

Invitați recent la petrecerea Unica, care a avut loc săptămâna trecută, cei doi au făcut declarații despre relația lor. Au uneori și neînțelegeri în cuplu, însă ea, cu calmitatea ei, rezolvă orice discuție. „Pot să spun că eu sunt de o natură care discută mult, până la ceartă. Sunt și zodia Fecioară, desfac firul în 100. Nu-mi iese cu Ana, găsește calmul și în cele mai încinse stări ale mele. Eu zic că am găsit soluția perfectă, mă calmează”, a explicat Daniel Pavel.

Ea a continuat dezvăluind ce iubește la partenerul ei. „Iubesc, pe lângă ambalajul și masculinitatea care se observă și cred că trec sticla, sufletul foarte cald, pe care cred că-l simt oamenii. Cred că de-asta sunt într-un număr atât de mare alături de el. Sufletul este de aur”.

daniel-pavel-casatorie-ana-maria-pop-7Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori
Recomandări
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori

Întrebat dacă este gelos, Daniel Pavel a explicat că acest sentiment pornește din încrederea față de tine și față de partener. „Eu cred că gelozia este direct proporțională cu gradul de încredere, nu neapărat în partener, ci în tine, ca individ. Atenție, nu înveți asta din prima!

De exemplu, această propoziție acum 32 de ani în școala generală nu mi-ar fi spus nimic, nici în liceu. Se educă, cum educi încrederea educi și gelozia, mai multă încredere, mai puțină gelozie. Noi suntem într-un echilibru, n-am niciun fel de gelozie“, notează Unica.

Daniel Pavel, declarații despre căsătoria cu Ana Maria Pop

Având în vedere că au o relație atât de apropiată, cei doi recunosc că s-au gândit și la căsătorie. „Cu siguranță e în planurile noastre de viitor”, a zis ea, completată de Daniel Pavel: „Credem în valoarea căsătoriei. Eu am crezut și înainte să o cunosc pe Ana și acum simt că e momentul când trebuie să se întâmple. Revenim cu detalii după o pauză de „Survivor”, poate, cine știe”.

Cine este Ana Maria Pop, iubita lui Daniel Pavel

Ana Maria Pop a absolvit Facultatea de Drept din Cluj, dar a renunțat la cariera de avocat pentru a deveni actriță, scrie click.ro. În anul 2014, iubita lui Daniel Pavel a absolvit un curs de actorie. De asemenea, a jucat și în filmul „Palatul Pionierilor”, o producție care a fost prezentată la Cannes. Ana Maria a fost și chief operating officer la o companie care a intrat pe piața din România în 2016.

Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu
Recomandări
Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu

Este o poveste lungă. Am început Dreptul la Universitatea București, dar m-am întors în Cluj în anul III, unde am și terminat ultimii doi ani de facultate. A urmat un program de masterat și alte trei cursuri de specializare. După examenul de intrare în Barou am profesat doi ani ca avocat stagiar și am continuat să merg pe acest drum și după ce am promovat examenul de definitivat.

Cursul drumului meu în avocatură s-a schimbat în momentul în care am primit propunerea de a mă reloca la Bruxelles pentru un proiect european, însă pentru a putea accesa această funcție care era incompatibilă cu statutul de avocat am fost nevoită să mă suspend temporar din avocatură, pe durata proiectului.

Din păcate, proiectul în cauză nu a mai primit finanțare și astfel am revenit la București, unde locuiau și părinții mei. M-am trezit în București, suspendată din avocatură și pusă în situația de a alege între reactivarea în profesie sau oferirea de consultanță juridică pentru companii”, a povestit iubita lui Daniel Pavel pentru revista Luxury.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Observatornews.ro
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI