Edward Sanda și Cleopatra Stratan se bucură de o căsnicie fericită de aproape 3 ani, relația lor fiind un exemplu pentru mulți tineri. Fanii îi îndrăgesc pentru chimia lor evidentă și pentru talentul lor artistic, care se manifestă în numeroasele colaborări muzicale.
Într-un interviu recent, Edward Sanda a dezvăluit cum reușește el și Cleopatra Stratan să mențină o relație frumoasă și armonioasă după trei ani de căsnicie. Artistul a subliniat importanța comunicării deschise și a respectului reciproc.
Edward Sanda și Cleopatra Stratan formează nu doar un cuplu de succes pe scenă, ci și în viața de zi cu zi, iar acest lucru este evident pentru fanii lor care îi urmăresc cu admirație în mediul online. Cântărețul mărturisește că totul în căsnicia sa decurge natural, fără a forța nimic de dragul aparențelor.
„Dacă nu vine natural, de la fiecare, atunci se cunoaște și încep să apară probleme, certuri, deja observă lumea că ceva nu e bine.
Dar, la noi, așa suntem, lucrurile vin natural, firesc, nu punem nicio presiune unul pe celălalt, nu suntem geloși. Suntem noi și cred că asta contează cel mai mult într-o relație. Să fii tu, să înțelegi persoana de lângă tine, să te înțeleagă la fel și să fie o îmbinare frumoasă”, a precizat Edward Sanda, la WOWnews.
Cleopatra Stratan, despre cea mai mare provocare în relația cu Edward Sanda
Cleopatra Stratan recunoaște că nu întotdeauna lucrurile au fost roz între ei. Artista își amintește că un moment greu pentru ea a fost în pandemie, atunci când a fost nevoită să stea departe o perioadă de Edward Sanda.
„Ce nu o să pot să uit vreodată în viața mea este sentimentul și momentul în care a venit Edi în Chișinău după 5 luni în care am stat la distanță, în pandemie. A fost cred cea mai lungă așteptare pe care am avut-o, aveam impresia că nu se mai termină ziua aia. Nu dorim la nimeni să treacă prin chestia asta. Să nu treacă prin distanța prin care am trecut noi, în sensul în care noi nu știam ce se întâmplă.
Am avut o situație…noi eram împreună din februarie și în martie s-a dat lockdown, pur și simplu. A fost cea mai mare provocare. Eu eram la ai mei acasă la Chișinău, la școală, el era la București. Nimeni nu știa cât o să dureze, ce o să se întâmple mai departe, era o nebuloasă totală. Ba se închideau granițele, ba se deschideau și tot așa. Asta a ținut vreo 5 luni de zile. În iulie abia s-au deschis granițele, s-a mai liniștit treaba cu carantina, cu restricțiile și el putea să vină în țară”, a declarat Cleopatra Stratan pentru sursa mai sus-menționată.