Cântăreața a dezvăluit printr-o postare pe rețelele de socializare că ea și soțul sărbătoresc nouă ani de când au pășit împreună în fața altarului, de când au devenit soț și soție. A anunțat că simte că iubirea lor e mai puternică ca oricând.

„9 ani de când ne-am căsătorit și 16 de când suntem împreună și la bine, și la greu. Iubirea noastră este mai puternică că oricând. Te iubesc pentru ceea ce sunt lângă tine, pentru fiecare clipă în care suntem noi așa cum ne-am cunoscut, simpli”, a notat artista.

Totodată, aceasta a postat și mai multe imagini de la cununia lor religioasă, dar și de la petrecerea de apoi. Elena Gheorghe a purtat două rochii de mireasă.

Cornel Ene, soțul ei, a păstrat discreția, nu a postat niciun mesaj pe Facebook sau Instagram, nici nu a reacționat la pozele soției.

elena gheorghe si sotul ei 1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Elena Gheorghe dezvăluie cum se înțelege cu soțul ei. Întrebată de fani care este secretul unei reușite în relație, interpreta a recunoscut că nu este totul roz.

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări

„Relația nostră se bazează pe comunicare, înțelegere și respect. Încercăm să ne implicăm în mod egal în activitățile casei, în educația copiilor, în tot ceea ce facem. Deciziile le luăm împreună.

Desigur că avem și discuții în contradictoriu”, a mărturisit Elena Gheorghe pe contul ei de Instagram.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro

Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro

De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
FANATIK.RO

Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro

Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO

Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI