În această seară de la 20.30, Florin Ristei va fi nevoit să decidă care sunt cele trei concurente cu care acesta va merge mai departe la Battle. „Am trei scaune și trei criterii după care voi alege: atitudine, care este foarte importantă, voce și pregătire, cât de receptive ați fost la sfaturile mele”, a declarat mentorul grupei de fete.

Mirela Bogasieru, Raluca Oaida, Delia Andrei, Daria Peltea, Betty Iordăchescu, Yarina Cozma, Sofia Cagno, Ainhoa Millan, Ilona Andreea Necula, Ana Maria Mustia și Bryana Holinger sunt cele unsprezece concurente care au primit un loc în Bootcamp încă din audiții. În această seară, mentorul Florin Ristei va dezvălui cine este cea de-a douăsprezecea concurentă din echipa sa, care va face tot posibilul să ocupe unul dintre cele trei scaune pentru Battle-uri. Telespectatorii pot urmări prima ediție din Bootcamp astăzi, de la 20.30, la Antena 1.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Cei patru jurați au aflat încă de la începutul sezonului grupurile ale căror mentori vor fi. Astfel, Florin Ristei va fi mentorul grupei de Fete, în timp ce Delia va lucra anul acesta cu Grupurile. Loredana va fi mentor al grupei de Mixt, iar Ștefan Bănică jr va avea sarcina să formeze o grupă de Băieți. 

„X Factor” 10 continuă vineri, de la ora 20.30, la Antena 1, cu o nouă ediție din Bootcamp, când concurenții vor încerca să își impresioneze mentorii și să câștige unul dintre cele trei scaune disponibile pentru Battle-uri. Mai mult, în cel de-al zecelea sezon X Factor, Delia, Loredana, Ștefan Bănică jr și Florin Ristei vor fi mai aproape de fani cu o colecție dedicată celor mai înflăcărați telespectatori!

 
 

Urmărește-ne pe Google News