Cu o carieră impresionantă de 20 de ani în ring, în care a câștigat titluri mondiale și europene la amatori și a suferit o singură înfrângere din 24 de meciuri la profesioniști, Leonard Doroftei a vorbit despre momentele care i-au definit parcursul în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, la Kanal D.

Într-o discuție sinceră și profundă, Leonard Doroftei a făcut dezvăluiri despre cum experiența din ring l-a pregătit pentru provocările vieții de zi cu zi și cum a gestionat loviturile dure ale destinului. După succesul răsunător din sport, viața de afaceri din România i-a adus provocări neprevăzute, iar Leonard Doroftei a fost nevoit să-și refacă viața departe de casă, în Canada. Acolo, în 2023, și-a obținut licența de antrenor de box, fiind pregătit să-și împărtășească din experiența sa următoarei generații de sportivi.

Leonard Doroftei despre soția Monica: „Dumnezeu mi-a trimis îngerul ăsta lângă mine”

Pe plan personal, Leonard Doroftei este un familist convins, este căsătorit și e tatăl a trei copii. „Care este secretul unei căsnicii de 30 de ani?”, l-a întrebat prezentatoarea.

Atunci, Leonard Doroftei a vorbit despre Monica, soția pe care a și lăudat-o. „Cred că Dumnezeu poate să ne spună care e secretul căsniciei, pentru că ea a venit într-o perioadă frumoasă, a rămas cu mine, suntem împreună de 30 de ani! Dumnezeu mi-a trimis îngerul ăsta lângă mine.

Ea m-a învățat și mi-a oferit ce am acum, familia este datorită ei. Ea m-a învățat ce este o familie, a avut grijă de mine, m-a ajutat, mi-a dat sfaturi atunci când am avut nevoie. Am supărat-o zilele trecute că nu fac curățenie în cameră, că nu am mâncat tot din farfurie.

Nu am supărat-o, de ce să o supăr? E o persoană bună și iubitoare și nu vreau să o super. Sunt un soț bun. Sunt un om fericit. Chiar pot să spun că am o familie, pe care nu am avut-o ca și copil”, a spus Leonard Doroftei, citat de wowbiz.ro.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Cu ce se ocupă Monica, soția lui Leonard Doroftei

În urmă cu cinci ani, Leonard Doroftei a luat decizia de a pleca din România. Rapid a pus-o în practică și a călătorit în Canada, acolo unde s-a și stabilit alături de soția Monica și de cei trei copii ai lor, Vanessa, Alex și Adrian.

Prezent în urmă cu câteva săptămâni în emisiunea „La Măruță” de la Pro TV, Leonard Doroftei a apărut alături de Monica, soția lui, și împreună au anunțat că s-au întors definitiv în România. Doar doi dintre copiii lor i-au însoțit momentan, Adrian, fiul cel mare, a mai rămas pentru o perioadă în Canada.

„avem unde să ne adunăm, ne orientăm, apoi voi deschide o sală. Dar nu o să fac performanță de la început, la început privat, apoi dacă totul merge bine, o să antrenez copii”, spunea el. Întrebată cu ce se va ocupa ea, Monica Doroftei a explicat: „Eu o să fac altceva. o să fie ceva în domeniul HoReCa ce o să fac. (…) Acum două luni am decis că plecăm și am lăsat totul. A rămas Adrian să stingă lumina, dar o să vină și el”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News