În vârstă de 30 de ani, Lidia Buble a făcut un consult oftalmologic și a aflat că pentru o anume perioadă de timp e nevoită să poarte ochelari. Artista spune că are probleme cu ochiul drept, dar în timp, dacă poartă ochelari de vedere, acestea se vor rezolva.
„Am să vă dau o veste, nu foarte fericită. Nici pentru mine nu a fost foarte fericită, însă astăzi am aflat că de săptămâna viitoare o să trebuiască să încep să port ochelari, pentru că se pare că am ceva probleme cu ochiul drept.
O cam ia la fugă și da, trebuie să vă dau dreptate din păcate, că n-aș fi vrut să vă dau dreptate. O parte din voi mi-ați tot scris de-a lungul anilor că aveți impresia că am o problemă cu ochii”, a spus Lidia Buble pe pagina ei de Instagram, conform Cancan.
Lidia Buble va purta ochelari de vedere: „Mi-a zis doctorul că nu o să trebuiască să îi port o perioadă foarte îndelungată”
Și a continuat: „Am fost, m-am consultat, însă ceilalți doctori mi-au spus că nu este niciun fel de problemă, că totul este perfect, că nu am nevoie de ochelari, iar astăzi după un control mai amănunțit, am aflat că într-adevăr se pare că am o mică problemă cu ochiul drept și de săptămâna viitoare, ochelari.
Mi-a zis doctorul că nu o să trebuiască să îi port o perioadă foarte îndelungată, că nu e ceva foarte vizibil, dar că trebuie corectat. Și am de făcut și câteva exerciții“.
Lidia Buble, cântăreață de succes, le-a ascuns părinților cu ce se ocupă
Lidia Buble provine dintr-o familie numeroasă și este mândră de ei. Cântăreața are șase frați, patru surori și 30 de nepoți. Chiar dacă are o relație foarte apropiată cu părinții săi, Lidia Buble a mărturisit că la început i-a fost rușine să le spună ce face.
„Mă poartă în rugăciuni în fiecare zi, mă susțin și-mi dau sfaturi în orice situație m-aș afla. La început le-a fost foarte greu, pentru că eu n-am avut curajul să le spun că am intrat în industria muzicală”, a spus Lidia Buble, la Fresh by Unica.
Lidia Buble s-a lansat în urmă cu 10 ani, mai exact în anul 2014, cu piesele „Kamelia” și „Noi simțim la fel”, sub îndrumarea lui Adrian Sînă de la Akcent. Cântăreața le-a ascuns la început părinților săi cu ce se ocupă, iar un vecin le-a spus că fiica lor cântă. Tatăl artistei, care este pastor, i-a spus fiicei sale că nu trebuia să se ferească. Deși nu au fost prea încântați la început de meseria Lidiei, aceștia au susținut-o.
„«Măi, Lidia, tati, dar e posibil să nu ne spui? Să aflăm din vecini…». Au fost un pic necăjiți că nu i-am anunțat, dar n-am avut curaj și nu am îndrăznit pentru că și pentru mine era ceva ireal”, a povestit Lidia Buble. După ce au văzut că fiica lor are o carieră de succes și că este apreciată de oameni, părinții ei și-au schimbat părerea.
„Văzând că fac cu foarte multă dragoste acest lucru și că nu fac altceva decât să bucur sufletele oamenilor (n.red. – părinții) or ajuns să mă susțină. A fost șocul mare la început. Începuseră să curgă telefoanele din presă și nu erau obișnuiți cu treaba asta”, a mai spus Lidia, vorbind despre părinții ei, Rahela și Viorel Buble.