Marcel Pavel are o căsnicie de durată alături de soția sa, Violeta. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu 33 de ani și au deveni părinții a trei copii frumoși. Artistul a preferat, de-a lungul anilor, să țină disputele departe de ochii presei și să rezolve împreună tot ce îi deranjează.

„Când e vorba de carieră sau de viața profesională, nu poți să rămâi discret. În viața personală, da. Eu am putut să rămân discret, se împlinesc 33 de ani de căsnicie cu soția mea, nu am avut incidente majore. Nu pot să spun că e numai fericire, mai avem și contradicții.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Câteodată mai apar, nu vreau să fiu ipocrit. Nu apar la televizor cu întâmplări din familia mea sau din casa mea. Să aduc intimitatea familiei mele așa, nu mi-ar face mie bine”, a spus Marcel Pavel la Antena Stars, potrivit Spynews.

„Ea este obișnuită (n.r. – cu plecările lui Marcel Pavel), ea fiind o artistă din fire. A făcut liceul la Moscova, apoi teatru”. Nu a mai avut timp să se dezvolte și să ajungă pe marile culmi ale baletului clasic fiindcă m-a întâlnit pe mine. Îmi pare rău, trebuie să spun asta.

Ea este o persoană echilibrată, eu sunt mai boem. Este mai pragmatică. Atunci când este întrebată, gândește înainte să vorbească, ea nu vrea să apară la televizor că nu are ce să spună, că mereu se repetă”, a mai spus artistul.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News