„Am serbat-o într-un cadru foarte romantic, la Alba Iulia, unde am avut parte de peisaje superbe și un hotel cu spa, care ne-a impresionat cu câteva luni în urmă. Vom sărbători și în Spania, în Tenerife, ne dorim să refacem luna de miere, pentru că am fost tare încântați anul trecut”, a declarat Medana pentru VIVA!

Medana și Alin sunt împreună de cinci ani și recunoaște că s-au schimbat câteva lucruri de când și-au oficializat relația.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

„Am devenit mult mai înțelegători și mai indulgenți unul cu celălalt. Nu mai există orgolii sau lupta de putere între noi doi, simțind nevoia de protecție a celuilalt.

Alin mereu m-a surprins cu tot felul de momente speciale, concedii de vis, mici surprize. Dar mai important decât orice, implicarea lui și faptul că a ținut cont de nevoile mele. De exemplu, când este plecat la drum lung, la câte un concert unde eu nu îl pot însoți, el, când se întoarce, mă sună să mă pregătesc, că mă invită în oraș, la cină.

Sau ajunge acasă obosit de la evenimente și, cu toate astea, iese la plimbarea de seară cu cei doi căței. Îl simt responsabil și implicat în familie, el fiind un familist convins, iar pentru o femeie asta e extrem de important”, a spus Medana despre soțul ei.

Medana, despre cel mai greu moment din viața lor

Începutul relației lor nu a fost deloc ușor, ba dimpotrivă, Medana spune că nu orice femeie ar fi putut să accepte o astfel de situație.

„Cel mai dificil moment a fost acela în care el a rămas fără nimic. Momentul în care i s-au încălcat în mod abuziv toate drepturile, atât legal cât și moral. Iar eu am fost conștientă că el rămâne doar un cetățean, cu un nume consacrat, dar fără absolut nimic.

Nu cred că vreo femeie se înhamă să pornească la drum cu un astfel de bărbat, pentru că majoritatea s-ar speria. Eu nici măcar nu am stat pe gânduri, m-am lăsat ghidată doar de iubire, fără să mă gândesc o secundă la partea materială.

Cred că Dumnezeu m-a și răsplătit pentru asta. Și l-a ajutat pe Alin să se redreseze atât de frumos, încât azi să îmi poată oferi tot ceea ce și-ar fi dorit în acele momente de cumpănă și nu avea posibilitatea.

El apreciază enorm faptul că i-am fost alături în cele mai dificile momente din viața sa. Chiar îmi spune că o femeie care nu cere nimic merită totul. Iar acum face tot posibilul să îmi ofere mici bucurii, care îmi încântă sufletul”, a mai adăugat soția lui Alin Oprea.

Urmărește-ne pe Google News