„M-am plâns acum o lună de o factură de 2.380 de lei. Am o școală de muzică în Constanța care produce vreo mie de euro pe lună. Și cu pandemia a fost și închisă.

Anunțul făcut de Mihai Trăistariu, sătul de problemele financiare. „Mi se pare o nenorocire. Mă mut la Dubai”

După ce m-am plâns, am sperat că vin miracolele, dar au venit necazurile. Ieri am primit noua factură și suma de 3.800, aproape 4.000 de lei doar gazul. Aștept și curentul, care luna trecută fusese 600 de lei. Scumpirile astea sunt exagerate”, a spus Mihai Trăistariu, la Antena Stars.

„Mi se pare o nenorocire, parcă suntem… Covidul colcăie, războiul stă să bată la ușă, prețurile au bubuit, zici că e apocalipsa.

Mă mut la Dubai, nu știu ce restricții au pe acolo, dar am zis că măcar scap de faza cu gazul și asta e. Sunt foarte derutat, chiar nu știu ce o să fac, am încercat să fac și economie la căldură”, a mai declarat Mihai Trăistariu.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Autoritățile au trimis un elicopter în localitatea Țăndărei. Peste 200 de polițiști și jandarmi au descins în mai multe case
Știrileprotv.ro
Autoritățile au trimis un elicopter în localitatea Țăndărei. Peste 200 de polițiști și jandarmi au descins în mai multe case
S-a aflat! Ce relație are mama lui Smiley, Ioana Maria, cu Gina Pistol: „Nora mea, din păcate...”
Viva.ro

”Este strigător la cer…"! Ionuț Dolănescu a răbufnit după zvonurile legate de Maria Ciobanu și revenirea ei definitivă, în România
Libertateapentrufemei.ro
”Este strigător la cer…"! Ionuț Dolănescu a răbufnit după zvonurile legate de Maria Ciobanu și revenirea ei definitivă, în România
De ce să pui usturoi sub pernă. Trucul banal care te scapă de o mare problemă
FANATIK.RO

Simona Halep, salt URIAȘ în clasamentul WTA, după succesul de la Hong Kong
GSP.RO

Gigantul german care face angajări pe bandă rulantă în România și oferă salarii bune. Zeci de posturi sunt disponibile în aproape toată țara și nu e nevoie de studii superioare

Aroganța supremă. Ce și-a cumpărat Andreea Bostănică, 'regina TikTok-ului', la doar 20 de ani. FOTO 'Sunt cea mai fericită fată din lume'
Unica.ro

Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Orangesport.ro

Noile "măriri de salarii" din România. De ce au primit sute de mii de angajați 10 lei în plus la leafă
Observatornews.ro
Noile "măriri de salarii" din România. De ce au primit sute de mii de angajați 10 lei în plus la leafă
Horoscop 4 octombrie 2024. Balanțele au parte de o zi care le poate ajuta mult să-și recapete echilibrul prin recuperarea liniștii interioare
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI