Oana Roman este fiica fostului premier al României, Petre Roman, și a Miorei Roman. În ultima vreme, Oana Roman a fost destul de acidă cu tatăl său, Petre Roman, care de cîțiva ani este căsătorit cu cântăreața Silvia Chifiriuc, împreună cu care are un băiețel.

De data aceasta, Oana Roman are numai cuvinte de laudă la adresa părintelui său. Petre Roman a terminat de scris primul volum din memoriile sale, motiv pentru care Oana Roman este extrem de fericită.

„Oanei, aceste povestiri pe care le-a trăit și ea și pe care le vom povesti împreună. Tata”, este dedicația pe care Petre Roman i-a scris-o pe cartea de memorii fiicei sale.

„Tata a finalizat primul volum din memoriile sale. Cel mai important: din momentul 21 decembrie 1989 până pe 25 septembrie 1991 , momentul când a fost demis prin forță din postul de Prim Ministru de către mineri și aparatul de Securitate!
 Este cel mai frumos cadou pe care ar fi putut să mi-l facă vreodată ! Aștept cartea asta de 20 de ani.
 Aici povestește tot, explică tot, clarifica tot! Cu o sinceritate dezarmantă!
 Este o carte document care va rămâne mărturie pentru vremea în care istoria se va scrie corect. Pentru vremea când adevărul va fi mai presus de manipulări și josnicie! Pentru cei, care manipulați fiind, nu vor să vadă și să audă adevărul!
 Tată, ca și tine prețuiesc 3 lucruri: libertatea, demnitatea și adevărul!

Acestă carte despre libertate, scrisă cu o demnitate ireproșabilă vorbește despre adevăr. Este moștenirea cea mai de preț care va rămane pentru mine! Îți mulțumesc! Mă va ajuta să știu că poate, pană la urmă, totul nu a fost în zadar”, a spus Oana Roman, care este căsătorită cu Marius Elisei și are o fetiță, Maria Izabela.


Citește și: VIDEO| „Ultima tonă. Am fost miner la Uricani”, filmul complet. Un documentar despre apusul mineritului și eșecul statului în a găsi alternative


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News