Pe 7 martie, Octavia Geamănu a fost concediată de la Antena 1, postul TV cu care are și un proces pentru că a fost înlocuită de la Observatorul de weekend. După ce a rămas fără loc de muncă, prezentatoarea de știri a ales să se dedice familiei sale.
„Familia a fost, este și va fi punctul meu de echilibru în Univers”
Mama ei, care locuiește în Târgu Jiu, a vizitat-o în București și împreună au luat masa la un restaurant din zona Dorobanți. „Carevasăzică e adevărat că nu scapi de ochii paparazzilor, dacă mergi la o cafenea în Dorobanți”, a spus pentru Click Octavia, care a mai adăugat: „Acesta e motivul pentru care până acum nu am mers niciodată în acea zonă la masă. Părea safe acum două zile, dar… Am stat cu mama atât de mult în trafic, încă ne-a scăzut glicemia. Ne-am oprit în primul loc fain aflat pe traseul nostru și am mâncat împreună”.
Pentru aceeași sursă, ea a dezvăluit că în această perioadă vrea să petreacă mai mult timp alături de cei dragi, dar curând va reveni și cu un proiect. „Cum părinții mei locuiesc la Târgu Jiu, atunci când vin la mine vreau să îmi petrec fiecare moment cu ei. Familia a fost, este și va fi punctul meu de echilibru în Univers.
Mă simt foarte norocoasă să am părinții pe care îi am. Îmi era dor să am timp pentru viață. Dacă tot mi-a fost dat acum acest timp liber, vreau să mă bucur de el o vreme, să fac ceea ce îmi doream să fac, dar eram adeseori deturnată de la îndeplinirea planului. Cum s-ar zice, vă pregătesc ceva. Era să zic «rămâneți aproape» , dar mi-e că-mi spune societatea cu care sunt în proces că n-am voie să mai folosesc expresia asta”, a mai explicat ea.
„Am primit mai multe telefoane, oameni care își doresc să se întâlnească cu mine”
De când a anunțat că nu mai are contract cu Antena 1, mai multe persoane au sunat-o pe Octavia Geamănu, pentru a-i face diverse oferte de muncă. Nu s-a arătat interesată, mai așteaptă. „În momentul de față, vreau să mă bucur de timp, efectiv asta îmi doresc.
Am primit mai multe telefoane, oameni care își doresc să se întâlnească cu mine, când zic mai multe înseamnă destule pentru 2-3 zile care s-au scurs de la despărțirea mea de fostul loc de muncă, destule telefoane și sunt foarte recunoscătoare că s-a întâmplat așa, pentru că mi se pare minunat să nu fiu lipsită de propuneri din punct de vedere profesional, însă momentan îmi doresc atât de mult să mă odihnesc psihic, emoțional, pentru că a fost o perioadă foarte încărcată pentru mine din toate punctele de vedere și vreau să îi răspund cu aceeași monedă lui Marian, adică cu aceeași răbdare, înțelegere, înțelepciune și atenție, pe care el mi le-a acordat în toată această perioadă. Și vreau să fiu mai prezentă în viața de familie, căci în ultima perioadă, deși am fost fizic, mintea mea era mai mult în altă parte”, a dezvăluit ea pentru playtech.ro.
A dat Antena 1 în judecată și pentru că a concediat-o
Pe lângă procesul pe care Octavia Geamănu îl avea cu Antena 1 pentru că a scos-o anul trecut, în vară, de la Observatorul de weekend, ea anunță acum că a dat postul în judecată și pentru felul în care a fost concediată. „Pe lângă primul proces pe care l-am deschis în toamnă, în septembrie, un altul este, normal, l-am deschis de curând, căci contest decizia de concediere. Și cu încă unul prin care contest o decizie luată în urma unei comisii de cercetare disciplinare, se fac trei și cred că ne oprim aici cu cifră magică, sunt născută pe 3”, a mai explicat ea pentru Playtech.
„De-a lungul timpului eu am prezentat toate Observatoarele, nu s-a pus problema, pentru că eu aia trebuia să fac: să prezint știri la Observator”, a încheiat ea.