„Deși știu cum trece fiecare zi, tot am momente în care tresar și mă întreb oare când au trecut anii? Peste fix două săptămâni se împlinesc OPT ANI de când m-a luat Ionescu de nevasta. OPT! 31.01.2015”, a scris în mediul online Octavia Geamănu, care a și povestit cum s-a căsătorit civil cu Marian Ionescu.

Abia acum a dezvăluit cum a mers de dimineața la muncă, la prânz s-a măritat, iar seara a mers la concert Direcția 5, trupa alături de care cântă soțul ei. „Parcă ieri plecăm la o filmare programată dis de dimineață și-apoi la Galați să mă mărit. Voiam să fie totul într-un firesc absolut. Un fel de: Ce-ai făcut azi?

Păi m-am trezit, am venit la redacție, am avut o filmare, am fost la Galați, m-am măritat, am fost la concert la Direcția 5 seara, am mâncat ceva senzațional într-un loc superb numit Teatris și nu îmi dau seama cum, dar când m-am așezat în pat eram deja fără voce. Ceva normal, mai puțin partea pe care n-o făceam zilnic, respectiv să mă mărit”, a scris pe Facebook Octavia Geamănu.

Și a continuat: „Am și-acum în minte chipul băieților din trupa și-al surorii mele care nu înțelegeau de ce conducea Marian un minivan și cel care conducea de obicei stă în spate, de ce nu înțelege Marian că drumul spre locul unde erau probele de sunet e altul nu cel pe care insistă el să meargă, de ce parcam în față unui bloc la parterul căruia scrie Starea Civilă, de ce trebuie să între cu toții în clădire și de ce ne întâmpina o doamna cu drapelul pe umeri care ne spune: „Bine-ați venit! Varianta scurtă sau lungă?”😀 iar Ionescu răspunde scurt tot în spirit de glumă „Scurtă pentru că întârziem la probe.”

ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore
Recomandări
ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore

Cum se crease un moment de panică pentru că nu prea avea nimeni buletinul la el, dar noroc cu sora mea și Cristi care nu pleacă nici să ia pâine fără acte la ei”, a explicat ea.

octavia-geamanu-8-ani-casatorie-marian-ionescu-5Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Prezentatoarea și-a dorit ca nunta ei cu Marian Ionescu să nu devină subiect de presă, însă paparazzi au aflat, iar ea, a doua zi, a confirmat că s-a căsătorit civil. „Și la fel îmi amintesc cum, convinsă fiind că îmi voi putea vedea liniștită de viață căci toată lumea credea că nu mai suntem împreună, cineva prezent seară la concert, a anunț frumos papparrazi vestea cea mare și-așa am fost nevoită și eu să îmi sun seară la 22 colegii și prietenii și să le spun că ce vor citi în presă a două zi e real de dată asta.

Râd acum la fel cum am ras și atunci. Superb, nu?❤️ Ce sentiment minunat e să privești în urmă și să fii convins că n-ai schimbă nimic. Gânduri bune!”, a încheiat ea.

De ce Octavia Geamănu și Marian Ionescu dorm separat

Ce se ascunde în spatele deciziei PSD de a renunța la negocierile pentru formarea guvernului
Recomandări
Ce se ascunde în spatele deciziei PSD de a renunța la negocierile pentru formarea guvernului

În urmă cu câteva săptămâni s-a aflat că Octavia Geamănu și Marian Ionescu au dormitoare separate. „Noi, ai casei, avem fiecare spațiul nostru. Marian are dormitorul lui, iar acesta este dormitorul meu, cu baia mea… spațiul meu personal. La etaj, este atelierul de pictură al lui Marian și dormitorul lui Andrei. Andrei mi-a zis că, atunci când o să crească, spațiul acela va fi doar pentru el și musafirii lui”, a mai zis Octavia Geamănu pentru OK! Magazine. Acum, pentru playtech.ro, soții nu s-au ferit să recunoască că dorm separat, la 7 ani de când s-au căsătorit civil.

„Păi omul a fost de acord. Dacă noi suntem identici, noi doi gândim la fel, simțim la fel, că tot au scos ei de curând un single cu Lidia”, a declarat soția lui Marian Ionescu.

„Dintotdeauna am dormit separat. Eu am dormit singură de când mă știu. Nici măcar cu Andrei nu am dormit. Fiecare cu camera lui”, a mai explicat Octavia Geamănu.

Decizia de a dormi separat nu au luat-o de curând, ei dintotdeauna au procedat așa, fiecare cu dormitorul lui. Octavia Geamănu are un anumit program, în ultima perioadă nici nu se mai odihnește bine, așa că se trezește pe timpul nopții și nu ar vrea să-și deranjeze partenerul. „Eu țin foarte mult la spațiul meu, la libertatea mea. Somnul este sfânt pentru mine. Plus că, în ultimele luni, eu nu mai dorm cum trebuie. Dorm haotic, mă trezesc pe la 3.00 dimineața, pe la 4.00 fac pilates. Chiar nu vreau să se chinuie cineva lângă mine că nu pot eu să dorm.

De ce se grăbește Putin să elibereze Kurskul? Principalele câștiguri ale Ucrainei în ofensiva din Rusia și efectele lor, explicate de un analist militar
Recomandări
De ce se grăbește Putin să elibereze Kurskul? Principalele câștiguri ale Ucrainei în ofensiva din Rusia și efectele lor, explicate de un analist militar

Plus că mi se pare groaznic să stai să te foiești și să nu îl deranjezi pe celălalt și poate omul sforăie și poate te enervezi. Decât să mă trezesc dimineața nervoasă că nu am dormit, mai bine să mă trezesc fericită și îndrăgostită”, a mai declarat Octavia Geamănu pentru playtech.ro.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
Viva.ro
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
FANATIK.RO
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
Elle.ro
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
Unica.ro
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători
Observatornews.ro
EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI