De această dată, după 23 de ani, Paula Seling vine în întâmpinarea publicului cu un remake la „Noapte caldă”, piesă ce are și un videoclip plin de culoare, energie și mult dans.

Vocea ei specială, dar și stilul muzical ce o poziționează la rang de artă, sunt aspecte ce fac ca Paula Seling să fie declarată una dintre cele mai bune artiste de la noi.

Filmările videoclipului au fost sub producția lui Oleg Oz, la Chișinău, în regia lui Dumitru Neagu, iar imaginile pun în evidență atmosfera de petrecere cu și între prieteni… ca o noapte caldă de vară.

„Noapte caldă este una dintre piesele mele norocoase. Din anul 2000, când am lansat-o pe albumul «Știi ce înseamnă (Să fii fericit)», până în 2023, am cântat-o pe nenumărate scene, cu orchestre renumite, valoroase.

Cea mai puternică amintire cu această piesă este de la Cerbul de Aur, în 2002, când am construit întregul meu moment în jurul acestei piese, scriind o parte pianistică demonstrativă, inspirată din muzica cultă.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Arc peste timp, după atâția ani, când a fost cântată de diferite formule și voci, am decis să îi încredințez orchestrația lui Alexandru Gorgos, care a adunat o mână de oameni talentați ce au înregistrat fiecare instrument live împreună cu Angry Band. Am filmat videoclipul ca o petrecere între prieteni, iar restaurantul «Gray goose» ne-a primit cu brațele deschise până dimineața, cât timp au durat filmările”, spune Paula Seling.

Detalii despre divorțul de soț

Paula Seling a făcut declarații uimitoare despre perioada după divorțul de Radu Bucura pentru emisiunea online „Fresh by Unica”. După o relație de 17 ani, cei doi au decis să pună punct căsniciei în aprilie 2022.

„Din 13 aprilie suntem pe drumuri separate. Personal, am considerat un eşec faptul că am ajuns aici, însă probabil că toate lucrurile au un rost.
Perioada a fost cumplit de grea. M-am refugiat în muncă. Vă asigur că nici unul nu a greşit cu nimic”, a povestit artista, care a recunoscut că a traversat o perioadă dificilă după divorț.

„Uneori am senzația că sunt cel mai slab om de pe planetă și uneori mă scutur de toate incertitudinile și nesiguranțele, și merg mai departe, și mă urc pe scenă, și-mi dau seama că a necesitat o forță mare să faci abstracție de orice fel de alte greutăți, să te urci pe scenă și să dăruiești tot publicului tău și asta probabil că necesită o oarecare forță”, a spus în urmă cu două luni, Paula Seling în emisiunea online, conform unica.ro.

 
 

Urmărește-ne pe Google News