Pepe și Yasmine Pascu se pregătesc să facă marele pas în fața lui Dumnezeu pe 7 iunie, data aleasă având o semnificație specială: este ziua de naștere a fiului lor, Pepe jr. După ce s-au căsătorit civil în urmă cu doi ani, cuplul este acum gata să se cunune religios, marcând astfel un nou capitol în povestea lor de dragoste.

Evenimentul mult visat de cei doi se anunță a fi unul restrâns, dedicat doar celor mai apropiați prieteni și membri ai familiei. Pepe a declarat că își dorește ca nunta să fie un moment de distracție și de calitate, fără presiunea obligațiilor.

„Se întâmplă lucruri în viața unor oameni, de obicei, așa cum merită. Ne pregătim, mai avem puțin până la nuntă. Am ales ca dată fixă ziua fiului nostru. Știți de ce ies bine petrecerile organizate de mine? Vin doar oameni care se bucură. Cel puțin, la fiecare petrecere, am mai învățat câte ceva, și acum, este vorba despre dragostea noastră și am renunțat la tot ce înseamnă obligații. Am renunțat la evenimentele la care am fost și dacă îi chem, se simt cumva datori să vină și mai bine nu”, a povestit Pepe la Antena Stars.

pepe-nunta-yasmine-ody-3Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11
Avocații lui Vlad Pascu susțin că tinerii uciși în tragedia de la 2 Mai erau beți. Autorul accidentului rămâne în arest preventiv
Recomandări
Avocații lui Vlad Pascu susțin că tinerii uciși în tragedia de la 2 Mai erau beți. Autorul accidentului rămâne în arest preventiv

„Nici noi ca miri nu vom avea ținute speciale, va fi cât se poate de relaxat”

Locația aleasă reflectă gusturile rafinate ale cuplului, fiind situată pe marginea unui lac, cu un restaurant elegant ce dispune și de o piscină. Printre invitații de seamă se vor număra numeroși artiști din industrie, prieteni apropiați ai cuplului, pregătiți să participe la o petrecere memorabilă. Pepe a subliniat că nu vrea să își creeze obligații prin această nuntă, dorindu-și să aibă alături doar persoanele care le sunt cu adevărat aproape.

„Va fi o petrecere restrânsă, fără presă. Va fi un timp dedicat nouă, în care să ne bucurăm și să nu stau să răspund la mesaje, să răspuns pe rețelele de socializare sau să dau interviuri. Vreau să mă bucur de acea zi foarte mult, pentru că așa ne-am dorit, așa am visat. Ne dorim ca și invitații să se bucure. În principiu sunt oameni cu care interacționez de mulți ani și care știu sigur că simt nevoia de o petrecere, unde să nu stăm să facem frumos pentru camere de filmat, să ne distrăm. Nici noi ca miri nu vom avea ținute speciale, va fi cât se poate de relaxat, va fi pe marginea lacului, la piscină, un pool party, cât se poate de mișto, organizat cu artiști care cântă, cu prieteni artiști care cântă, care vin să se distreze, familia și prietenii apropiați”, a mai spus Pepe, potrivit spynews.ro.

NATO a anunțat demisia lui Mircea Geoană din funcția de secretar general adjunct: „Munca sa cu partenerii a adus beneficii importante”
Recomandări
NATO a anunțat demisia lui Mircea Geoană din funcția de secretar general adjunct: „Munca sa cu partenerii a adus beneficii importante”

Pepe a mai fost căsătorit până în prezent de două ori. Oana Zăvoranu a fost prima soție a artistului și au divorțat în anul 2011. Un an mai târziu, Pepe s-a căsătorit cu Raluca Pastramă și au avut o nuntă ca-n povești, unde Andra și Cătălin Măruță au fost nași. Căsnicia lor s-a terminat în anul 2021, iar artistul susține că mama fetițelor sale i-ar fi fost infidelă. După două căsnicii eșuate, Pepe și-a găsit puterea de a merge mai departe și a întâlnit iubirea adevărată lângă Yasmine Ody. Cântărețul are deja experiență, după două căsătorii, astfel că la nunta cu Yasmine își dorește ca totul să fie diferit, iar printre invitați să nu se mai afle oameni care vin din obligație. De asemenea, el își dorește o nuntă discretă, fără camerele de filmat și interviuri.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Reacția UE după ce Mongolia a ezitat să îl aresteze pe Vladimir Putin, în baza mandatului emis de CPI
Știrileprotv.ro
Reacția UE după ce Mongolia a ezitat să îl aresteze pe Vladimir Putin, în baza mandatului emis de CPI
Wow! Cum arată vila de 200.000 de euro a Mirabelei Dauer! Atrage toate privirile
Viva.ro
Wow! Cum arată vila de 200.000 de euro a Mirabelei Dauer! Atrage toate privirile
Ce diferență de vârstă este între Daniel Iordăchioaie și superba lui logodnică: “Amândoi am mai fost căsătoriți”
Libertateapentrufemei.ro
Ce diferență de vârstă este între Daniel Iordăchioaie și superba lui logodnică: “Amândoi am mai fost căsătoriți”
Ce a găsit un bărbat din Neamț într-o fântână la care lucra. A venit imediat poliția
FANATIK.RO
Ce a găsit un bărbat din Neamț într-o fântână la care lucra. A venit imediat poliția
Rafael Nadal a rupt tăcerea în cazul lui Jannik Sinner: „Justiția e justiție”
GSP.RO
Rafael Nadal a rupt tăcerea în cazul lui Jannik Sinner: „Justiția e justiție”
Singurele trei zodii care au mereu succes în viață. Sunt născute pentru a fi bogate și sunt înconjurate mereu de noroc
FANATIK.RO
Singurele trei zodii care au mereu succes în viață. Sunt născute pentru a fi bogate și sunt înconjurate mereu de noroc
Oana Radu dă vestea zilei în showbiz! Are un nou iubit, la nici un an de la divorț, iar el e tot artist! Despre cine e vorba
Unica.ro
Oana Radu dă vestea zilei în showbiz! Are un nou iubit, la nici un an de la divorț, iar el e tot artist! Despre cine e vorba
Detalii terifiante, după decesul handbalistei Iryna Glibko, campioană a României! "Ficatul era plin de ganglioni". Drama ultimilor ani | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Detalii terifiante, după decesul handbalistei Iryna Glibko, campioană a României! "Ficatul era plin de ganglioni". Drama ultimilor ani | EXCLUSIV
82.000 de studenţi din 160 de ţări vor să studieze în România. Doar 500 de burse disponibile
Observatornews.ro
82.000 de studenţi din 160 de ţări vor să studieze în România. Doar 500 de burse disponibile
Horoscop 3 septembrie 2024. Taurii au ocazia să ajungă la o dezghețare a sentimentelor, cu condiția să-și dorească asta
HOROSCOP
Horoscop 3 septembrie 2024. Taurii au ocazia să ajungă la o dezghețare a sentimentelor, cu condiția să-și dorească asta

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI