Prezentatorul TV a mărturisit că nu se aștepta să se înscrie atâtea cupluri și ispite la casting și este convins că experiența „Insula Iubirii” va fi unică pentru toți viitorii concurenți. 

„Cu siguranță, sezonul 9 va fi extrem de așteptat. Din cauza asta îmi dau seama că există cumva un soi de presiune, pentru că oamenii, având așteptări atât de mari, nu poți să-i dezamăgești.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Însă ce pot eu să le promit, și cu siguranță o fac și în numele colegilor mei, este că vom face tot posibilul să redăm pe televizor poveștile exact așa cum sunt ele, iar oamenii să înțeleagă că ce se întâmplă acolo, aia se difuzează. Nimic altceva.

„M-am bucurat foarte tare atunci când am aflat că la castingul pentru sezonul 9, pentru următorul sezon s-au înscris mii de cupluri, mii de ispite. Asta înseamnă că emisiunea, da, acest sezon a fost de un real succes.

Îi îndemn să vină acolo pentru că se vor bucura, cu siguranță, de experiența Insula Iubirii cu tot ce înseamnă. La final, cel mai probabil vor avea parte de o expunere la nivel național, cum n-au avut până acum. Depinde doar de ei cum vor pleca de la Insula Iubirii”, a declarat Radu Vâlcan la AntenaPlay.

Urmărește-ne pe Google News