În această dimineață, Ramona Olaru le-a dezvăluit colegilor ei de emisiune, Dani Oțil și Răzvan Simion, că, în sfârșit, s-a îndrăgostit!

„M-am îndrăgostit! M-am îndrăgostit pe bune! Nu m-am mai îndrăgostit de la 17 ani! M-am îndrăgostit la prima vedere! Este ce trebuie, dar nimeni nu știe de cine.

A plecat, că are treabă. Doamne, după atâția ani, credeam ca nu mai e posibil să ai fluturași”, a mărturisit Ramona Olaru, în cadrul emisiunii TV a cărei asistentă este de câțiva ani.

După despărțirea de Cătălin Cazacu, Ramona Olaru nu a mai găsit un bărbat care să o facă să renunțe la singurătate.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

„Nu m-a dat niciunul pe spate cu gesturile romantice, așa că încă îl aștept pe ăla perfect care să mă prioritizeze în orice moment și să îmi aplice Princess treatment! Și e aproape, căci am rezolvat multe cu mine”, spunea Ramona Olaru pentru Viva.ro.

Cătălin Cazacu, surprins alături de o blondă

Cătălin Cazacu a fost surprins în timp ce săruta pasional cu o blondă, pe litoralul românesc, la câteva luni de la despărțirea de Ramona Olaru. Prezentatorul de la Antena Stars a fost filmat când se aștepta mai puțin.

Paparazzii spynews.ro l-au surprins pe Cătălin Cazacu la mare, în timp ce se săruta pătimaș cu o blondă. Se pare că domnișoara misterioasă este complet cucerită de prezentatorul TV și a fost cu zâmbetul pe buze în fiecare moment petrecut împreună pe plajă.

Într-un interviu pentru cancan.ro, Cătălin Cazacu a făcut câteva declarații dure la adresa Ramonei Olaru. Fără să îi pronunțe numele, campionul la motociclism susține că ar fi fost scuipat de asistenta TV și a spus despre ea că își schimbă partenerii prea des.

„Nu, pe mine m-a salvat Dumnezeu! Nu se va mai întâmpla niciodată, eu am înțeles conceptul! Eu am rămas singur, sunt un om singur, n-am avut noroc în dragoste. Tot tac din gură, dar la un moment dat nu o să mai tac din gură. Dacă-mi dau drumul la gură, ne-am nenorocit!”, a spus Cazacu.

Urmărește-ne pe Google News