În cadrul unui interviu pentru Unica, Răzvan Fodor a vorbit despe micile conflicte cu soția și despre cum este ca tată pentru Diana.

„La noi certurile sunt argument contra argument. Avem câteva minute de liniște apoi, încă un pic de argumente și revenim la sentimente. La noi se termină foarte repede cearta, pentru că suntem amândoi pacifiști, nu avem orgolii și vanități.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Ne cerem iertare și gata. Soțul Răzvan gătește, doar el face piața, iar pe deasupra mai e și semi grădinar. Dacă îmi dai un patent, însă, îmi prind sigur un deget. A, și mai pun sare la stația de dedurizare, o dată pe lună, spune Răzvan Fodor pentru Unica.

„Cred că eu sunt polițistul bun și Irina polițista rea. Uneori mă impun când trebuie să îi explic ceva de mai multe ori, ca să înțeleagă. Uneori simt că mă lupt cu morile de vânt. Când mă impun, însă, încerc să-mi bat capul cum spun și de ce spun. Diana este un copil echilibrat și educat, docil, dar și cu personalitate”, a mai adăugat Răzvan.

Răzvan Fodor revine într-un nou film

Antena 1 continuă seria surprizelor pe care le-a pregătit telespectatorilor pentru această toamnă cu o nouă producție. „Bravo, tată!” este un serial de comedie ce îi are ca protagonişti pe Răzvan Fodor, Liviu Vârciu, Cosmin Natanticu și Ștefan Pavel.

Patru bărbați din medii complet diferite devin prieteni prin prisma grădiniței pe care copiii lor o frecventează: un fost artist devenit influencer, un văduv intelectual, un casnic întreținut și un băiat de modă veche, ce încă mai comercializează haine și parfumuri din portbagaj, ajung să treacă împreună prin tot felul de întâmplări și situații.

Urmărește-ne pe Google News