Rocsana Marcu, la doi ani de când a părăsit România și a renunțat la cariera ei în televiziune, vinde proprietăți și în Dubai. Are de gând să își cumpere și ea o proprietate acolo, mai ales că merge foarte des.

„Am început să vând acum foarte multe proprietăţi şi în Dubai, pentru români şi pentru englezi. Toată lumea vrea să cumpere case acolo, pentru că sunt preţuri foarte bune. Cu siguranţă o să îmi iau şi eu casă în Dubai, pentru că merg acolo de 20 şi ceva de ani, în fiecare an, şi am văzut cum s-a dezvoltat”, a spus ea pentru click.ro.

Și a continuat: „Îmi este foarte drag acel loc. 90% dintre prietenii mei locuiesc acolo, şi prietenele mele din copilărie, aşa că abia aştept să plec din nou. Voi merge curând cu nişte clienţi de-ai mei care au cumpărat acolo şi o să-şi preia apartamentele. Dar vin şi alţii să vadă zona, să mai investească. O să tot fac naveta Londra-Dubai”, a adăugat vedeta.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

În privința vieții personale, Rocsana Marcu e preocupată de creșterea fetelor sale. Vedeta încă nu are iubit. „Sunt singură, nu mai am răbdare să dezvolt o relaţie şi nici nu mai cred în relaţiile perfecte. Nu cred că îmi doresc cu adevărat să am o relaţie pentru că nici nu aş avea timp de aşa ceva şi nu vreau să încurc nici un bărbat, pentru că ultimul cu care am fost a avut de suferit.

Nu a înţeles de ce m-am despărţit de el, pur şi simplu nu am mai vrut să îi dedic timp. Fetele mele au nevoie de cea mai mare atenţie şi de cel mai mult timp pe care să li-l dedic lor. În plus, sinceră să fiu chiar nu am găsit bărbatul care să merite mai multă atenţie din partea mea!”, a mai declarat ea recent, tot pentru Click!.

„Îmi merge foarte bine, sunt foarte fericită”

Recent s-a aflat câți bani face Rocsana Marcu în Anglia. Într-un interviu pentru ciao.ro, ea spunea că are multe case de vânzare, multe care valorează și milioane de lire sterline. Și românii apelează la ajutorul ei. „Chiar colaborez foarte bine și cu românii! Nu o să îți vină să crezi ce case frumoase au românii pe care i-am cunoscut eu în domeniul imobiliar. Chiar zilele trecute m-a sunat o doamnă extrem de drăguță și mi-a spus că are o vilă superbă, pe malul mării, cu două pontoane și ar vrea să mă ocup de vânzarea acelei case. Bineînțeles că am acceptat, pentru că este o casă superbă. Mi-aș dori și eu o asemenea casă, să pot să vin cu barca, să pot să mă plimb în larg cu barca și apoi să mă întorc acasă, să las bărcuța la ponton și apoi să intru în casa mea.

Este o casă minunată și sper să reușesc să o vând cât mai repede! De vândut o vând clar, dar aș vrea să o vând și repede! În rest, da, merge foarte bine în acest domeniu pentru că mă agit să îmi meargă bine. Nu pot spune că fac eforturi fizice foarte mari. În schimb, psihice, da. Pentru că aici e foarte mare concurența, în special în domeniul imobiliar”, a spus vedeta, care are și o strategie pentru a colabora cu ceilalți agenți imobiliari.

„Și dacă nu ești atent o secundă, ești mâncat de ceilalți agenți sau de celelalte agenții și tocmai de aceea eu am abordat o altă strategie ca să nu îmi fac dușmani. Nu că nu îmi plac dușmanii, dar îmi mănâncă energia și am început să îi învăț pe agenții imobiliari de aici din Anglia că cel mai bine este să fim prieteni, pentru că în felul acesta avem toți de câștigat! Și de fiecare dată când am eu o casă de vânzare, am mulți agenți cu care lucrez, ei mă sună, împart comisionul cu ei, le dau chiar jumătate din comisionul pe care îl iau eu, ceea ce este extraordinar pentru ei. La fel și în cazul meu. Dacă ei au o proprietate la vânzare, eu vin cu clientul, împărțim comisionul și uite așa suntem cu toții fericiți!”.

Și tot în felul acesta lucrez și cu cei care îmi recomandă persoane care intenționează să își vândă casele. Sunt foarte mulți, inclusiv români care mă sună și îmi spună că proprietarul vrea să își vândă casa. Zic, «foarte frumos, dă-mi numărul și 50% îți dau ție! Dacă eu am comision de 5.000 de lire, tu ai 2.500!». Și sunt foarte fericiți toți! Mi-am făcut o grămadă de prieteni, mai mult pe interes, așa, ce să spun, că tot ce se întâmplă în lumea asta este pe bază de interes, inclusiv nunțile!”, a mai declarat Rocsana Marcu.

Rocsana Marcu a renunțat în urmă cu mai bine de cinci ani la cariera în televiziune, aceasta a fost prezentatoare la Antena Stars. Încă activează în industria muzicală, dar jobul ei full-time e acum în imobiliare.

 
 

Urmărește-ne pe Google News