La începtul lunii aprilie, Shakira anunța pe rețelele de socializare că se va muta din Barcelona și ținea să mulțumească tuturor pentru sprijinul oferit. Ajunsă în Statele Unite ale Americii împreună cu cei doi copii, Shakira a avut o mare rugămite pentru mass-media.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Fosta iubită a lui Gerard Pique a cerut ca cei doi băieți ai săi să nu fie urmăriți pe stradă de către jurnaliști, astfel ca micuții să ducă o viață normală. De asemenea, ea a subliniat că Milan și Sasha au trecut printr-o perioadă foarte grea, după ce tatăl lor și-a părăsit mama pentru Clara Chia Marti.

„Dragi prieteni, jurnalişti şi mass-media,

În această perioadă de schimbări în viaţa mea ca persoană publică, este de înţeles că există o curiozitate permanentă din partea presei pentru mine şi familia mea. Cu toate acestea, copiii mei, Milan şi Sasha, au trăit un an foarte greu, suferind un asediu neîncetat şi necruţător din partea unor paparazzi şi diverse mass-media din Barcelona.

Acum că încep o nouă etapă în viaţa lor, rog cu tărie mass-media, în numele copiilor mei, să le respecte dreptul la intimitate. Vă implor să vă abţineţi să-i urmăriţi până la ieşirea sau intrarea în şcoală, să-i aşteptaţi la uşa casei noastre sau să-i urmăriţi la activităţile lor extracurriculare şi recreative, aşa cum s-a întâmplat în fiecare zi la Barcelona, ​​pentru a obţine fotografii mai bune sau mai multe vizualizări.

Am încredere că jurnaliştii şi fotografii sunt sensibili la situaţia cu care se confruntă Milan şi Sasha şi se pot comporta în cel mai uman mod posibil cu ei, ţinând cont că este vorba despre sănătatea şi integritatea fizică şi emoţională a doi minori de 8 şi 10 ani, care doresc doar să poată ieşi şi să meargă la şcoală simţindu-se în siguranţă şi având liniştea sufletească de a nu fi persecutaţi sau supuşi controlului constant al aparatelor de fotografiat.

Solicit acest lucru nu ca artist, ci ca mamă care doreşte să protejeze şi să aibă grijă de bunăstarea psihică şi emoţională a copiilor săi pentru ca aceştia să poată trăi o viaţă sănătoasă şi fericită, aşa cum merită fiecare copil”, a scris Shakira, pe rețelele sociale.

„M-am mutat în Barcelona pentru a le oferi copiilor mei stabilitate, aceeași pe care o căutăm și acum, în altă parte a lumii”

Pe 2 aprilie, cântăreața anunța că va părăsi definitiv Spania, care i-a fost acasă în ultimii ani. Shakira a locuit în Barcelona împreună cu Gerard Pique și cei doi băieți. Casa cântăreței era situată chiar lângă părinții fostului fotbalist.

„M-am mutat în Barcelona pentru a le oferi copiilor mei stabilitate, aceeași pe care o căutăm și acum, în altă parte a lumii, alături de familie, prieteni și mare. Azi începem un nou capitol în căutarea fericirii lor. Mulțumesc tuturor celor care au făcut surf cu mine în valurile Barcelonei, orașul în care am aflat că prietenia durează mai mult ca iubirea. Mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat, care mi-au șters lacrimile, care m-au inspirat și care m-au ajutat să cresc.

Mulțumesc fanilor mei din Spania care mi-au oferit loialitate și iubire. Pentru voi, e doar un ne vedem curând.”

Shakira și Gerard Pique s-au despărțit după 12 ani de relație

Shakira și Gerard Pique s-au despărțit după 12 ani, iar fostul fotbalist are deja o relație cu o studentă în vârstă de 23 de ani, Clara Chia Marti. Cântăreața a suferit enorm în urma despărțirii de tatăl copiilor ei și l-a umilit în melodiile sale recent lansate.

Shakira s-a despărțit de Gerard Pique în vara anului trecut, după ce a aflat că fostul fotbalist avea o relație în paralel cu o studentă din Barcelona. În interviul pe care l-a acordat jurnalistului mexican Enrique Acevedo, de la Televisa, cântăreața a spus tot ce avea pe suflet.

„Fiul meu mi-a zis: «Mami, trebuie să faci ceva cu Bizarrap, este un zeu în muzica din Argentina!» Sunt chiar în mijlocul unei dezbateri din cauza acestei melodii. Fiul meu mi-a făcut cunoscută muzica lui Bizarrap. (…) Am invocat faptul că o femeie are nevoie de un bărbat pentru a se simți împlinită, pentru a forma o familie. Și eu am avut acest vis, de a avea o familie, unde copiii să aibă un tată și o mamă sub același acoperiș. Nu toate visurile în viață ți se împlinesc, dar viața te recompensează cumva și cred că pentru mine a făcut chiar mai mult de atât, având acești doi copii minunați, care mă umplu de dragoste în fiecare zi. Am descoperit și că teoria conform căreia o femeie are nevoie de un bărbat este falsă”, a mai afirmat Shakira.

FOTO: Instagram, Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News