„După ce am compus cântecul, am vrut să scriu textul, dar eram confuz, pentru că mi se părea aiurea să vorbeşti despre un Crăciun normal, ţinând cont de pandemie şi de faptul că întreaga omenire trăieşte într-o realitate dură, care ne-a schimbat vieţile.
Dar, apoi, mi-am dat seama că sărbatoarea Crăciunului e în sufletele noastre şi nu ne-o poate lua nimeni. Crăciunul nu se amână.
În momentul în care am realizat lucrul asta, textul a curs firesc şi normal în spiritul cântecului si al mesajului. Şi, peste câţiva ani, când o să ascult de sărbători această piesă, o să-mi dau seama că am avut dreptate.
“Crăciunul, vine Crăciunul!” e un cântec care sper să vă placă şi să vă aducă magia şi atmosfera sărbătorilor de iarnă ca un antidot la vremurile pe care le trăim”, spune Bănică, potrivit okmagazine.