Diminețile de vară se anunță pline de distracție și de culoare, pentru că echipa „Super Neatza cu Răzvan și Dani” transmite live, din 22 iulie, de la ora 08.00, de la Therme. Show-ul matinal se mută în aer liber, pentru cinci zile cu muzică, palmieri, nisip și bunădispoziție din plin, astfel că cei de acasă se vor bucura de dimineți cu atmosferă de vacanță.

Până pe 28 iulie, cea mai îndrăgită echipă matinală își mută biroul la Therme, urmând ca, la finalul săptămânii, să intre în vacanță, până la toamnă, când va reveni cu un nou sezon plin de surprize, concursuri, invitați unul și unul și transmisiuni spectaculoase, în fiecare zi. 

„Suntem nerăbdători să ne încărcăm bateriile pentru noul sezon difuzat din toamnă, dar, până atunci, urmează o săptămână cu aromă de vacanţă, în care vom transmite live de la Therme. Ne-am propus să ne bucurăm la maximum de aceste zile, alături de invitaţii noştri, într-un decor relaxant”, au declarat Răzvan și Dani. 

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

De-a lungul anilor, echipa matinalului a prezentat emisiunea fie de la mare, fie de pe pârtia de schi, a transmis de pe apă sau din aer, a locuit o săptămână într-un mall, în scopuri caritabile şi a transformat platoul emisiunii în cele mai spectaculoase decoruri, ori de câte ori a avut ocazia. Printr-o desfășurare incredibilă de forțe, a reuşit chiar să construiască un platou excepțional într-unul dintre cele mai spectaculoase locuri din Europa, o insulă în inima Deltei Dunării, inclusă de UNESCO în circuitul rezervaţiilor mondiale ale biosferei, marcând astfel o nouã premierã în televiziune sau a transmis live din cel mai mare centru logistic din Sud-Estul Europei.

Urmărește-ne pe Google News