Valentina Pelinel, în vârstă de 41 de ani, și Cristi Borcea s-au căsătorit în 2018 și au împreună trei copii, un băiat și două fete. Fostul model e mamă cu normă întreagă, se preocupă de bunăstarea familiei, a micuților ei, dar își face des timp și pentru ea, pentru a arăta în formă.
Acum, cu cea mai recentă apariție, Valentina Pelinel și-a arătat silueta. Vedeta și Cristi Borcea au participat în weekend la un eveniment. Ea a îmbrăcat o rochie roz, lungă și foarte decoltată. În picioare a avut pantofi de aceeași culoare. A fost machiată discret și a impresionat cu bijuteriile alese. La gât a avut un colier prețios, iar pe mână o brățară cu diamante.
Cristi Borcea s-a asortat cu soția lui, a îmbrăcat un costum elegant, la care a purtat o batistă de culoarea rochiei Valentinei Pelinel. „Evenimentele verii au început, iar noi suntem mereu gata de petrecere.”, a scris vedeta pe Instagram.
„Nu este greu să fii doamna Borcea”
Discretă cu viața personală, Valentina a reușit de-a lungul timpului să își protejeze familia. Acum, fostul model dezvăluie cum s-a schimbat viața ei și a soțului de când au venit copiii pe lume.
„Mi-am asumat relația cu soțul meu încă din primul moment când ne-am îndrăgostit. Nu este greu să fii doamna Borcea, pentru că nu este o etichetă. Sunt soția unui bărbat minunat, pe care l-am ales ca partener de viață, tatăl copiilor mei și soțul meu.
Ceea ce ne leagă este mai puternic decât orice dificultate prin care am trecut, iar fiecare provocare întâlnită în drumul nostru ne-a adus și mai aproape și ne-a consolidat sentimentele pe care le avem unul față de celălalt”, a declarat Valentina Pelinel pentru revista VIVA!
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!