Alexandra Stan a
reușit să încingă din nou atmosfera în mediul virtual, după ce a postat pe
contul de socializare o imagine, în care își expune sânii în toată splendoare,
fără nicio reținere.
De altfel, în ultima perioadă, vedeta a renunțat total la inhibiții, iar dovada stă în imaginea postată pe contul de Instagram.
De data asta, Alexandra Stan a făcut o ședință foto în stradă. Îmbrăcată într-o pereche de pantaloni scurți roz și încălțată cu cizme de cowboy, Alexandra le-a arătat tuturor sânii, alegând să își acopere sfârcurile cu două inimi verzi. Așa cum era de așteptat, cântăreața a primit și numeroase critici din partea internauților. „Dacă muzică nu avem, măcar să fie pornache. :)) Ești frumoasa si sexy dar… clar poți mai mult de atât ca artist”, a fost unul dintre comentarii.