Andreea Bănică are un succes nebun, însă drumul până aici a fost unul destul de greu. Cu toate că acum are ce-şi doreşte, câtăreaţa nu se sfieţte să recunoască faptul că se trage dintr-o familie modestă.
„Mă trag dintr-o familie modestă, care n-a avut bani de investit în mine. Pur şi simplu au crezut în talentul meu şi, cu puţin noroc, astăzi am ajuns aici”, le-a mărturisit artista fanilor.
Blondina le-a dezvăluit ascultătorilor Kiss FM şi care este secretul siluetei pe care o etalează.
„Nu există un secret al frumuseţii. Faptul că eşti un om împlinit te face frumos”, a declarat ea.
Totuşi, artista le-a spus curioşilor care este meniul ei zilnic.
„Dimineaţă: cereale cu iaurt. Prânz: baton proteic. Cină: orice fel de carne cu legume sau peste. Asta dacă am timp şi nu sunt foarte ocupată. Când sunt prea ocupată, mănânc ce apuc. Camera de filmat îţi adaugă cinci kilograme, aşa că te uiţi la mine şi scazi 5-6 kg”, a adăugat solista.
Întrebată care este cel mai mare vis al ei, Andreea Bănică a declarat că acesta s-a împlinit deja şi este reprezentat de fiica să, Sofia. Cântăreaţa a mărturisit că-şi doreşte şi un băieţel şi le-a dezvăluit fanilor că este de 19 ani împreună cu soţul ei, Lucian.