Cântăreața americană ocupă pentru a patra săptămână la rând primul loc în top, cu melodia „7 Rings”, însă, de data aceasta, și-a adjudecat și următoarele două locuri pe care se află noul single „Break Up With Your Girlfriend, I’m Bored”, respectiv „Thank U, Next”, cântecul ce dă titlul noul ei album.
Performanța artistei este una colosală, ținând cont că ultimii care au pus stăpânire pe tot podiumul Topului Billboard Hot 100 au fost The Beatles, acum mai bine de jumătate de secol. Se întâmpla pe 4 aprilie 1964, când legendara trupă britanică a acaparat chiar toate cele cinci poziții din fruntea ierarhiei americane.
Ariana Grande însăși pare să nu-și mai revină din șoc după aflarea vești că ocupă toate cele trei poziții fruntașe. Aceasta a postat o serie de mesaje pe Twitter și pe Instagram în care își arată atât uimirea, cât și recunoștința față de fani pentru performanța ei.
„Încă nu îmi vine să cred că este real, pe bune. Vă mulțumesc că ați ajutat această fată să facă istorie”, a scris ea într-una dintre postări.
still cant believe this is real fr. thanks for making history with ya girl today. and for making me feel loved. bye crying.
— Ariana Grande (@ArianaGrande) February 19, 2019
Ariana Grande a lansat albumul Thank U Next pe 8 februarie 2019, la doar șase luni de la precendentul său material discografic, „Sweetener”. Deși o duce fabulos pe plan profesional, în mod ironic inspirația pentru Thank U Next i-a venit din eșecurileei în dragoste.
Albumul a început să prindă contur imediat după ce artista a rupt logodna cu comendiantul Pete Davidson, cu care a avut o relație de doar câteva luni. Înainte de această idilă, cântăreața s-a despărțit de rapperul Mac Miller, care apoi a murit în urma unei supradoze accidentale de droguri, o tragedie care a avut un impact devastator asupra Arianei.
Citește și: