Atât Aris, cât și sora lui, Alexia, au reușit să ajungă la inimile publicului prin simplitatea și carisma lor. Recent, am vorbit cu fiul Andreei Esca despre cum i s-a schimbat viața după participarea la show-ul Antenei 1 și ne-a dezvăluit că îl surprind plăcut reacțiile oamenilor.

După cum a povestit și mama mea, oamenii au fost încântați de comportamentul meu și al surorii mele la America Express, de cum suntem noi, ca frați, cum ne vorbim, cum ne înțelegem. Mă opresc atât tineri, cât și oameni mai în vârstă, pe stradă, să facă poză cu mine, am dat chiar și un autograf deși mi s-a părut cam ciudat.

cine-sunt-alexia-si-aris-eram-de-la-america-express-2023-1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Mi-am dat seama că oamenii mă privesc diferit, sunt plăcut surprins că îmi zâmbesc, îmi fac cu mâna când mă văd. Aș putea să spun că și în rândul fetelor mi-a crescut popularitatea (râde)… cu 78% aș zice… Da, în concluzie, participarea la America Express mi-a schimbat viața și imaginea și le mulțumesc tuturor pentru gândurile bune!”, a declarat Aris Eram, pentru VIVA.ro.

Culise și scenarii privind un candidat comun al partidelor proeuropene pentru prezidențiale
Recomandări
Culise și scenarii privind un candidat comun al partidelor proeuropene pentru prezidențiale

„După această emisiune, practic, nu există zi în care să nu mă întâlnesc cu cineva care să mă felicite pentru copii. Cred că asta este cea mai mare satisfacție pentru niște părinți, mai ales că ei sunt niște copii care au plecat cu dezavantajul unor idei preconcepute. E normal, poate că și noi, la rândul nostru, gândim despre copiii nu știu cui că ar fi în vreun fel sau în altul, fără să știm adevărul.

Cred că pentru ei a fost o oportunitate bună de a arăta lumii cine sunt și, mai ales, în niște condiții de criză, când oamenii reacționează foarte diferit.

Cred că educația este foarte importantă, cred că dragostea pe care le-o arăți copiilor este foarte importantă și revin la ceea ce bănuiesc eu că este important în educația unor copii – să existe limite pe care să nu le întreacă, să existe explicații referitoare la felul în care trebuie să-i respecte pe cei din jur, să respecte munca, să respecte societatea în care trăiesc”, a povestit Andreea Esca pentru sursa citată.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Surpriză! Cristina Cioran a anunțat sexul bebelușului! Doamne, ce nume superb a ales! Când naște
Libertateapentrufemei.ro
Surpriză! Cristina Cioran a anunțat sexul bebelușului! Doamne, ce nume superb a ales! Când naște
Top 4 zodii care vor avea cea mai bună perioadă din viață în ianuarie 2025. Vine un val de noroc peste ele
FANATIK.RO
Top 4 zodii care vor avea cea mai bună perioadă din viață în ianuarie 2025. Vine un val de noroc peste ele
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Elle.ro
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Ce a făcut Alexia Eram, după ce Mario Fresh a lansat o piesă în care îi cere iertare: 'Îmi pare rău, tare rău'
Unica.ro
Ce a făcut Alexia Eram, după ce Mario Fresh a lansat o piesă în care îi cere iertare: 'Îmi pare rău, tare rău'
Păţania unui român care şi-a tăiat buletinul pe TikTok. A început să ceară bani la cunoştinţe după gest
Observatornews.ro
Păţania unui român care şi-a tăiat buletinul pe TikTok. A început să ceară bani la cunoştinţe după gest
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri
HOROSCOP
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI