În ediția de sâmbătă, 6 aprilie, de la „Insula de 1 milion”, reality show-ul prezentat de Cosmin Cernat, la Kanal D, s-au consumat momente emoționante. Armin Nicoară a părăsit competiţia, în aplauzele colegilor săi, iar în pericol de eliminare se află acum Nicoleta, din tăbara Nordicilor, după două probe dificile. Doamna Angela a făcut ieri jocurile pe insulă, trimiţând în arenă, după ce s-a sfătuit cu cei din campul său, pe Isabela (Sudici), Argentina (Sudici), Vlădaia (Vestici) şi Nicoleta (Nordici).

Prima probă le-a pus concurentelor la bătaie îndemânarea, precizia, echilibrul şi stăpânirea de sine; acestea au fost nevoite să traverseze un traseu compus din plasă, obstacol vertical, bârna, dar şi să arunce cu o catapultă mingi într-un coş. După o evoluţie remarcabilă, Isabela a ieşit victorioasă. Concurenta din tabăra Sudicilor a pus succesul obţinut pe seama Divinității. „Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru şansa mea de astăzi”. 

Proba decisivă le-a adus pe concurentele care şi-au pierdut brăţările în faţa unor platouri deloc atrăgătoare, cu şerpi, melci, tentacule de caracatiță, viermi de palmier. Vlădaia, Argentina şi Nicoleta le-au „devorat”, deși erau nepreparate şi deloc îmbietoare, pentru a se salva şi a-şi însuşi apoi premiul – o tavă plină cu ciocolată, precum şi fructe exotice.  

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Nicoleta este în pericol de eliminare la „Insula de 1 milion”

Argentina a câştigat prima proba decisivă, urmată de Vlădaia, iar Nicoleta a pierdut, fiind în pericol de eliminare. Concurenta din tabăra Nordicilor are însă la dispoziţie o noapte pentru a convinge pe cineva să-i cedeze brăţara şi astfel să o salveze.

Argentina i-a făcut fericiţi pe cei din tabăra Sudicilor cu trofeul delicios, iar dorinţa sa impresionantă de a-şi face satul copilăriei cunoscut începe să prindă contur. „Tare îmi doresc să-mi promovez satul meu natal (n.r. – satul Toaca, jud. Mureş). Mă bazez pe inteligenţa mea şi pe calmul meu”, a spus Argentina.

Pe de altă parte, Nicoleta încearcă acum să îşi obtină o brățară, conştientă fiind că şansele ca cineva să o salveze sunt minime sau chiar inexistente. Tânăra îşi reproşează că nu a fost mai vizibilă şi că nu a încercat să se apropie mai mult de ceilalţi concurenţi.

„Sunt dezamăgită de mine. Îmi doresc enorm să merg înainte. Adrenalina de astăzi mă face să vreau să concurez mai mult. Nu am nicio speranţă că-mi dă cineva brăţara, dar rămâne de văzut…”, a spus Nicoleta.

În tabăra Nordicilor au apărut primele fisuri, Sorin pare că se autoizolează, după ce Ileana i-a reproşat că ar fi influenţat-o pe Nicoleta să intre la joc, deşi aceasta nu se simţea pregătită.

Armin Nicoară: „Nu credeam că voi ajunge în acest moment să îmi fie foarte dor de soția mea, credeam că voi fi doborât de boală

În arenă şi nu numai, Armin Nicoară şi-a exprimat dorinţa fermă să plece acasă, la soţia lui, iar prietenii săi de pe insulă i-au respectat-o, deşi l-ar fi dorit în continuare alături de ei în competiţie. Filip şi Jaguaru au fost cei mai apropiaţi de el şi au înțeles nevoia artistului de a se întoarce acasă.

„Nu credeam că voi ajunge în acest moment să îmi fie foarte dor de soția mea, credeam că voi fi doborât de boală (n.r. – diabet). (…) De când am visat-o pe soţia mea tristă şi supărată, din acel moment cred că, nu ştiu, mi-am dus la capăt dorinţa de a putea rezista în aceste condiţii extreme”, a spus Armin Nicoară.

„Eşti un om deosebit, un prieten minunat, între noi trei (n.r.- Jaguaru, Armin și Filip) s-a creat o conexiune extraordinară şi meriţi să fii salvat; însă de ce ne-am ridicat noi în picioare…; cu toţii vrem să-ţi urăm sănătate ţie şi soţiei tale. Să dea Dumnezeu să vă împliniţi visul, să deveniţi părinţi cât mai devreme; şi să ştii că noi te iubim!”, i-a spus Filip în arenă lui Armin.

După momentul emoţionant, Ruleta a decis cine va face Jocurile în această seară pe „Insula de 1 milion”. Cristi, din tabăra Vesticilor, va face jocurile în această seară, pe insulă. „E o responsabilitate destul de mare să faci nominalizări”, a spus acesta, adăugând că e foarte posibil să se autopropună la probe.

Urmărește-ne pe Google News