5.000 de abonamente noi au fost scoase azi la vânzare de către organizatori, cu preţul de 340 de lei plus taxe. Până acum au fost vândute aproximativ 30.000 de abonamente. Organizatorii se aşteaptă ca la ediţia de anul acesta, programată între 4 şi 7 august, să participe circa 300.000 de persoane.

De la apus până în zori – aşa s-a petrecut, anul trecut, în cele patru zile de Untold. Când DJ-ii Armin van Buuren, Avicii sau David Guetta au intrat pe Cluj Arena, întregul stadion a explodat.

Dornici să-şi vadă idolii, peste 250.000 de fani din ţară şi din străinătate au scris primele pagini ale poveştii Untold, unde au venit să petreacă mai ceva ca în poveşti. 4 zile şi 4 nopţi. S-au bucurat şi au trepidat, de parcă ar fi fost în priză, pe muzica, mixajele şi jocurile de lumini ale celor mai îndrăgiţi artişti electro-dance-music din întreaga lume.

A treia zi de festival, când DJ-ul olandez Armin van Buuren a fost cap de afiş, s-a desfăşurat cu casa închisă. Pe bună dreptate. Publicul l-a primit ca un vulcan. Iar el i-a răsplătit pe cei peste 65.000 de fani care au venit să-l vadă cu mai bine de două ore de spectacol total – muzică, artificii, jocuri de lumini şi efecte speciale.

Drone kamikaze rusești surprinse deasupra Republicii Moldova, la doar 100 de metri de sol. Reacția Guvernului de la Chișinău
Recomandări
Drone kamikaze rusești surprinse deasupra Republicii Moldova, la doar 100 de metri de sol. Reacția Guvernului de la Chișinău

Au electrizat rapid mulţimea şi Avicii, Tom Odell, ATB, Dimitri Vegas & Like Mike, John Newman sau rapperul britanic Tinie Tempah. În ultima seară de festival, petrecăreţii din toate colţurile lumii au fost de-a dreptul fascinaţi şi de show-ul oferit de celebrul DJ francez David Guetta. Costumaţi trăsnit şi colorat, fanii n-au renunţat nici de această dată la peruci, păr vopsit sau haine şi accesorii nonconformiste.

Timp de patru zile, Clujul a vibrat pe muzica a peste 170 de artişti români şi străini care au urcat pe cele opt scene amplasate în oraş. Participanţii nu au închis un ochi toată noaptea, încălziţi de dans, dar şi de sticlele cu băutură, iar zorii i-au prins tot în ritmul muzicii. Zecile de mii de waţi s-au completat cu imaginile de pe ecranele uriaşe, laserele şi artificiile. În total, au fost 88 de ore de show şi dans, la evenimentul care, speră organizatorii, va deveni o tradiţie printre iubitorii de muzică electronică din toată lumea.

 

 

 

 

 

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Când va lua UEFA decizia finală în privința meciului România - Kosovo. Anunțul venit de la Nyon
Știrileprotv.ro
Când va lua UEFA decizia finală în privința meciului România - Kosovo. Anunțul venit de la Nyon
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Libertateapentrufemei.ro
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Secretele tunelului misterios de sub Munții Bucegi, care ar fi trebuit să fie cel mai lung din țara noastră. Astăzi, este complet închis și niciun român nu-l poate vizita
FANATIK.RO
Secretele tunelului misterios de sub Munții Bucegi, care ar fi trebuit să fie cel mai lung din țara noastră. Astăzi, este complet închis și niciun român nu-l poate vizita
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
GSP.RO
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
Val de reacții în online după ce Alina Eremia a apărut așa pe internet. Ce a povestit artista și cum au reacționat fanii: „E gravidă?”
Elle.ro
Val de reacții în online după ce Alina Eremia a apărut așa pe internet. Ce a povestit artista și cum au reacționat fanii: „E gravidă?”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Observatornews.ro
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior
HOROSCOP
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI