Bob Dylan a devenit joi primul muzician din lume recompensat cu acest premiu  pentru ”crearea unor noi expresii poetice în marea tradiţie a cântecului american”. Cântărețul a marcat profund cultura americană în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Prezentat de Academia Suedeză ca o ”legendă”, Bob şi-a lansat cel de-al 37-lea album, ”Fallen Angels”, în martie 2016. De asemenea, Bob este singurul artist care a obţinut un Grammy, un Oscar şi un Nobel.

Oameni apropiați ai artistului contactați de Washington Post au declarat că Dylan nu a spus absolut nimic despre premiu. Unul dintre prietenii lui, artistul Bob Neuwirth, a precizat că poate acesta nici măcar nu știe că a câștigat.

În fiecare an, câștigătorii premiilor Nobel sunt invitați la Stockholm pe 10 decembrie să-și primească premiul de la regele Suediei și pentru a ține un discurs. Însă, pentru moment, Academia Suedeză nu știe nici dacă Bob Dylan va veni să-și ridice premiul, în valoare de 906.000 de dolari, sau dacă va participa la gala de decernare.

Academia Suedeză nu a reușit să-l contacteze

Chiar în ziua anunţului Academiei Suedeze, muzicianul a susţinut  un concert în Las Vegas.  A cântat  şi nu a spus nimic despre premiu, deşi la intrarea în sala de concerte erau afişe uriaşe în care scria că e laureat. Acesta nu a făcut nici o declarație nici pe rețelele de socializare.

Academia Suedeză nu reuşeşte sub nici o formă să-l contacteze la telefon.

Bob Dylan s-a născut pe 24 mai 1941, în Duluth, o localitate din statul american Minnesota. A crescut într-o familie evreiască din clasa de mijloc, petrecându-şi copilăria în oraşul Hibbing. În adolescenţă a cântat în numeroase trupe şi, cu timpul, interesul lui pentru muzică a devenit tot mai pronunţat, în special faţă de blues şi muzica folk americană.

În 1961, el s-a mutat la New York unde a început să cânte în cluburile din Greenwich Willage. Acolo, Bob Dylan l -a cunoscut pe producătorul muzical John Hammond, cu care a semnat un contract pentru albumul său de debut, intitulat ”Bob Dylan” (1962). Au urmat la scurt timp alte albume, care au avut un impact uriaș: ”Bringing It All Back Home” şi Highway 61 Revisited” în 1965, ”Blonde On Blonde” în 1966 şi ”Blood On The Tracks” în 1975.

 

Urmărește-ne pe Google News