Artistul Constantin Enceanu a uitat pe bancă în parc geanta cu 80.000 de lei, însă norocul a fost de partea lui, pentru că s-a întors imediat și și-a recuperat banii.

Artistul Constantin Enceanu a uitat pe bancă în parc geanta cu 80.000de lei, bani câștigați la nuntă

Trei dintre cei mai iubiţi interpreţi de muzică populară din Oltenia, Maria Dragomiroiu, Mariana Ionescu Căpitănescu şi Constantin Enceanu vor putea fi urmăriţi sâmbăta aceasta, de la ora 17:00, la Antena 1, într-o altă ipostază faţă de cea cu care şi-au obişnuit telespectatorii. Aceştia vor lăsa deoparte rigurozitatea pe care o cere straiul popular şi alături de soţii lor vor veni la „2k1” să împărtăşească secretele unor căsnicii fericite.

Aşa cum şi-a obişnuit deja telespectatorii, îndrăgita prezentatoare Mirela Vaida nu va ocoli nici de această dată întrebările indiscrete, iar răspunsurile oferite de invitaţii săi vor stârni numeroase hohote de râs în platoul „2k1”. Spre exemplu, la întrebarea „Ce aţi făcut cu banii pe care i-aţi câştigat la nuntă?”, din cadrul rundei „Nunta noastră”, Angela Enceanu va răspunde amuzată: „Noi am făcut două nunţi, din cauza distanţei. Una la Filiaşi şi, în anul următor, una la Vişina. De aici am plecat direct la Olăneşti, cu toţii banii din dar într-o geantă. Ţin minte că ne-am oprit într-un parc, el a vrut să meargă să cumpere ceva, iar eu m-am dus după el şi am lăsat geanta pe bancă. Nu a luat-o nimeni, pentru că era o geantă micuţă de fâş, pe care n-au băgat-o în seamă”, iar Constantin va completa şi el:  „Aveam în ea vreo 80.000 de lei!”. Constantin Enceanu este unul dintre cei mai apreciați artiști de muzică populară. La sfârșitul anului trecut, Enceanu și-a botezat cel de-al doilea nepot.

Urmărește-ne pe Google News