Mircea Cărtărescu a umblat în albumul cu amintiri, de unde a scos la iveală o fotografie de colecție.
Reputatul scriitor și-a amintit de vremurile copilăriei. Imaginea de arhivă îl prezintă pe Mircea Cărtărescu în curtea casei, în timp ce i se făcea o poză.
Este greu de recunoscut chiar și de către cei mai înfocați admiratori ai săi.
„Mircișor, la vreun an și jumătate, în curtea casei din Silistra. Plângea pentru că-l luase pe fotograful în halat drept doctor”, este mesajul cu care renumitul scriitor a însoțit fotografia de colecție, din vremea copilăriei sale.
De altfel, într-un interviu pe care l-a acordat pentru Adevărul, Mircea Cărtărescu a povestit despre momentul în care i-a fost făcută această fotografie.
„Cea mai veche amintire, însă foarte clară, din prima locuinţă în care au stat părinţii mei – am locuit acolo până la 3 ani – pare să fie de la 1 an şi jumătate. E puţin cam ciudat, pentru că, de regulă, nu ai amintiri decât de la o vârstă mai mare de 2 ani. Dar eu ţin minte cum mi s-au făcut nişte fotografii în care apar plângând, foarte nefericit, într-o curte mică a locuinţei în care stăteau ai mei la grămadă cu alţi câţiva zeci de inşi. Ştiu că pot lega această poză de dimineaţa în care a venit cineva să mă fotogafieze. Îmi amintesc foarte bine că am crezut că era doctorul. Mi-era o frică îngrozitoare de doctori încă de pe-atunci. Văzând că îndreaptă spre mine un aparat, bineînţeles că am intrat în panică şi am început să plâng. Purtam un soi de şpilhozen, era vară şi stăteam într-un crâng de liliac, ţinând un pumn la ochi şi plângând în faţa fotografului”, spunea scriitorul.
Mircea Cărtărescu este un poet, prozator, critic literar și publicist român. Cărțile sale s-au bucurat de mare succes de-a lungul anilor. Este profesor doctor la Universitatea din București.