Fostul realizator TV Şerban Huidu nu vrea să se aleagă şi cu un dosar civil în instanţă, aşa că şi-a pus avocatul să ajungă la o înţelegere în afara sălii de judecată cu rudele victimelor sale. Cel mai uşor a mers cu familia şoferului Loganului, Ştefan Lungu Balog, care a acceptat, la câteva zile după accident, bani pentru cheltuielile de înmormântare. Acum, Ioan Mânjină, avocatul lui Huidu, aşteaptă să afle pretenţiile familiei Magdei Drăghici. “Am vorbit cu aparţinătorii ei şi cu avocatul lor, dar încă nu s-au gândit la o sumă, aşteptăm răspunsul”, ne-a spus Mânjină. Cel mai greu îi este avocatului să negocieze cu familia celei de-a treia victime, Ion Gârbiş, ale cărei rude, în majoritate sunt, în Grecia.
În acest timp, epavele maşinilor implicate în accident, mărturii ale teribilului eveniment, sunt în curtea Poliţiei, unde vor sta până la sfârşitul expertizei tehnice, preconizată la începutul lunii viitoare. În schimb, la locul tragediei doar câteva lumânări şi mici coroane uscate mai amintesc de drama petrecută acum o lună aici.

 
 

Urmărește-ne pe Google News