„Mama are 79 de ani, este o femeie simplă, de la ţară. Sunt mândră că sunt fiica ei, pentru că mama ne-a crescut cu multe sacrificii. Nu îmi este ruşine cu ea că are batic pe cap, părul alb şi mâinile răsucite de muncă. Mulţumesc, mamă, pentru ceea ce ai făcut pentru noi”, a intervenit Antonica Atodiresei, deranjată de apelativul „babă” cu care a fost „gratulată” mama ei de către soacra lui Ionuţ.
Momentul a fost unul deosebit de emoţionant, iar temutul Pitbull nu şi-a putut opri lacrimile. „Nu îmi este ruşine. Sunt om! M-a emoţionat mama. M-a emoţionat când a vorbit despre bunica mea, când îi mulţumea bunicii. Oricine ar fi fost emoţionat să audă lucrurile frumoase pe care ea le-a spus”, a spus Ionuţ.
Lucrurile se pare că degenerat puţin după nuntă, în familie existând acum oareşce tensiune. „Din păcate, nu a existat o discuţie cu părinţii mei după nuntă, nici a doua zi, nici a treia. Ei nu au vrut să discute, iar noi am zis să luăm o pauză”, a completat Oana, soţia lui.