Cu mic, cu mare, cei prezenţi la mall-ul din oraşul de la mare au avut ocazia să îşi exerseze norocul la roată şi să căştige premii instant. Printre cei aflaţi la eveniment s-a aflat şi nepoţelul lui Liviu Vârciu, pe care vedeta l-a luat în braţe şi l-a prezentat publicului drept „Un Vârciu mic”.
„Mă leagă foarte multe amintiri de Constanţa, e oraşul copilăriei şi al adolescenţei mele. De fiecare dată când vin aici mă văd cu familia şi prietenii. Astăzi l-am văzut şi pe nepoţelul meu, Robert, care a învârtit şi el roata. A fost cam timid, spre surprinderea mea!”, a declarat Liviu Vârciu.