Fiu și tată, două celebrități ale muzicii la 24 ani distanță, dar aflate într-o legătură muzicală (căci talentul pare să fie o caracteristică de familie) își cinstesc relație cu un album numit “Amintiri de familie”, pe care l-au compus în urmă cu 17 ani, dar abia acum au găsit potrivit să-l prezinte fanilor.
Marius, om de bază la Hahaha Production, compozitorul multor succese de top din ultimii ani, povestește despre cea mai puternică amintire muzicală ce-l leagă de tatăl său: avea 4 ani când și-a dorit să facă muzică.
“Călin asculta încontinuu un vinil, albumul «Moving Pictures» al trupei Rush, care a apărut în anul în care s-a lansat și Celelalte Cuvinte (1981). Îmi amintesc că mergeam la repetițiile trupei Celelalte Cuvinte de mână cu tata, încercam să imit ce făceau oamenii de acolo. Când am lăsat tobele și am luat chitara în mână, m-am apucat serios de ea, îl rugam să-mi arate solouri de chitară. Iar el mă întreba de ce n-o fac singur, n-am urechi? Mă lăsa să-mi doresc singur. De fapt, în anii care au urmat, cât a fost vorba de cântat, tata a fugit mereu de mine, voia să nu mă influențeze, să mă dezvolt singur”, povestește Marius, 35 de ani, despre legătura lor muzicală care l-a dus în fruntea instrumentiștilor de jazz-pop-rock, endorser oficial al unor mari producători de instrumente și cu multe premii câștigate în calitate de chitarist.
În turneu cu tata
Renume onorant, dar care nu l-a scăpat de “el e băiatul lui Călin Pop”, cu care va rămâne întreaga sa viață. Cu trupa care i-a urmărit întreaga existență – Celelalte Cuvinte – a urcat pentru prima oară pe scenă în 2007, dar primul turneu alături de tatăl său, amândoi într-o fuziune muzicală, s-a petrecut abia anul trecut, fiecare fiind ocupat cu propriile proiecte muzicale. “Cu Smiley, după cum se aude în concerte, se simte influența rock.Tot cu efect de distors cânt, solouri, power sound”, ne spune artistul, care a mai cântat în Desperado, Conexiuni și care nu a moștenit doar talentul pentru muzică de la tatăl său, ci îi și seamănă fizic foarte bine.
Călin Pop mai are o fetiță, pe Ambra, de doar 12 ani, care nu de puține ori a apărut pe scenă cântând alături de tatăl său
Citește și: