Astfel,  Krav Maga este unul dintre cele mai bune eficace stiluri de autoapărare fiind inventat şi dezvoltat de trupele de elită din Israel. Tehnicile pe care Mircea Coşa le va preda femeilor sunt uşor de pus în practică şi nu necesită o forţă fizică ieşită din comun. În acest mod, doamnele şi domnişoarele vor putea ieşi nevătămate dintr-un conflict din care, în alte condiţii, ar fi fost victime sigure, agresate sau chiar violate.
„Cursul este destinat în special femeilor care doresc să se simtă în siguranţă pe stradă şi împreună cu Mircea le vom arăta ce să facă în cazul uui atac neaşteptat din partea unui bărbat, atât neînarmat, dar şi înarmat cu pistoc sau chiar cuţăt, cum a fost cazuul fetei viloate recent în parc. Acest curs poate fi urmat la sala pe care tocmai am deschis-o la etajul patru din Magazinul Cocor. Cursul poate fi de grup sau privat” a declarat Oana Ioniţă.
Oana şi Mircea Coşa ne arată chiar ei câteva modalitaţi de autoapărare care pot fi puse rapid în practică.

 
 

Urmărește-ne pe Google News