Astfel, Ashton, în vârstă de 31 de ani, şi Demi Moore, în vârstă de 47 de ani, vor consuma, la începutul lui 2011, timp de zece zile, doar apă, sirop de arţar, piper roşu şi suc de lămâie.
„Dacă treaba se întâmplă (sfârşitul lumii, n.r.), aş fi mai liniştit să ştiu că pot trăi numai cu apă şi sirop timp de câteva săptămâni”, a declarat el pentru revista Mens Fitness.
Moore şi Kutcher au ţinut pentru prima dată această cură la începutul lui 2010.