Cea dintâi ediție a sezonului 7 Asia Express a adus un început fulgerător al cursei de pe Drumul Zeilor, impunându-se ca lider de piață pe segmentele de public comercial și urban. Cele nouă echipe de vedete au primit primele plicuri roșii cu indicii din partea Irinei Fodor chiar pe aeroportul din Chiang Rai, destinația din nordul Thailandei unde a început aventura. Emoții de nestăpânit, multă tensiune și adrenalină! Cursa continuă în această seară, când concurenții se întâlnesc pentru prima dată cu Irina Fodor pe Drumul Zeilor: urmează cel dintâi joc de amuletă al sezonului 7. 

Cele nouă echipe de vedete au intrat rapid în miezul acțiunii, confruntându-se cu cel mai greu început din istoria emisiunii. Imediat după aterizarea pe aeroportul din Chiang Rai, au primit primele plicuri roșii care au creat confuzie… Concurenții au ajuns încă de la primele misiuni în inima culturii tribale a Thailandei. După o noapte petrecută chiar la unul dintre triburile din nordul Thailandei, experimentând cel mai auster stil de viață, s-au întrecut într-o cursă cu elefanți, descoperindu-și bagajele în casele unei alte comunități fascinante: tribul femeilor cu gâtul lung, cunoscute în întreaga lume pentru numeroasele inele metalice purtate la gât, ca simbol al frumuseții și grației.

Răspunsul acid venit de la Casa Albă, după ce un francez a cerut înapoi Statuia Libertății: „Dacă nu eram noi, Franța vorbea germană”
Recomandări
Răspunsul acid venit de la Casa Albă, după ce un francez a cerut înapoi Statuia Libertății: „Dacă nu eram noi, Franța vorbea germană”

În seara aceasta, competiția continuă cu prima întâlnire a echipelor cu Irina Fodor pe Drumul Zeilor. Urmează, așadar, cel dintâi joc de amuletă al sezonului 7 – primele două echipe care ajung la ea se califică pentru un joc ce va aduce și avantajul uriaș al unui Joker. Tot diseară echipele vor porni în căutarea primei cazări la ceas de seară, continuând apoi cursa spre marea imunitate a primei etape. „A fost foarte nasol momentul în care am realizat că trebuie să oprim și să ne căutăm cazare, în loc să ajungem la destinație, așa cum ne-am fi dorit”, a spus Sorin Brotnei.

Andrei Ursu si Vlad Condurache (1)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 17

„A început lucrul de care mă temeam cel mai mult – și anume goana după cazare, pentru că, pe primul loc în topul fricilor mele înainte de plecarea în Asia Express, am pus găsirea cazării”, a spus Mihai Găinușă. Cursa spre prima imunitate îi va provoca, de altfel, pe concurenți să-și înfrunte cele mai diverse frici. 

Primul sondaj pentru alegerile prezidențiale. Suveraniștii ar câștiga turul I. Cine ar putea câștiga turul doi
Recomandări
Primul sondaj pentru alegerile prezidențiale. Suveraniștii ar câștiga turul I. Cine ar putea câștiga turul doi

În goana spre mult dorita răsplată – imunitatea oferind la pachet și relaxarea cazării la hotel – echipele vor avea de rezolvat o enigmă într-una dintre cele mai importante atracții din Chiang Rai, Wat Huay Pla Kang, impresionanta statuie a Zeiței Milosteniei. Cu o arhitectură unică și o înălțime de 25 de etaje, uluitor decorat în interior, templul budist va fi locul uneia dintre cele mai dificile misiuni de pe Drumul Zeilor.

Cine va câștiga prima amuletă și cum se vor descurca echipele în lupta pentru marea imunitate a primei etape telespectatorii vor afla urmărind cea de-a doua ediție a emisiunii, în această seară, la Antena 1, de la 20:30. 

   

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Viva.ro
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
ULTIMA ORĂ! Tragedie cumplită! Fotbalistul iubit a murit în chinuri, încercând să își salveze semenii... Dumnezeu să-i ierte sufletul nobil!
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Tragedie cumplită! Fotbalistul iubit a murit în chinuri, încercând să își salveze semenii... Dumnezeu să-i ierte sufletul nobil!
Cum s-a destrămat apărarea ucraineană din Kursk. Momentul care a întors sorții în favoarea rușilor
Adevarul.ro
Cum s-a destrămat apărarea ucraineană din Kursk. Momentul care a întors sorții în favoarea rușilor
Începe bătălia pentru averea de 80 de milioane de dolari a lui Gene Hackman, în urma dezvăluirilor șocante din testamentul actorului. Ce au declarat avocații
Elle.ro
Începe bătălia pentru averea de 80 de milioane de dolari a lui Gene Hackman, în urma dezvăluirilor șocante din testamentul actorului. Ce au declarat avocații
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Reacţia unui elev după ce a văzut că a picat Lucian Blaga la simularea de la Limba Română
Observatornews.ro
Reacţia unui elev după ce a văzut că a picat Lucian Blaga la simularea de la Limba Română
Horoscop 17 martie 2025. Fecioarele au parte de o zi destul de intensă, în special prin tentația de a ocupa orice spațiu care rămâne liber
HOROSCOP
Horoscop 17 martie 2025. Fecioarele au parte de o zi destul de intensă, în special prin tentația de a ocupa orice spațiu care rămâne liber

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI