Diseară, de la ora 20:00, la Antena 1 începe etapa semifinală a competiției Asia Express. Cele patru echipe rămase în concurs pornesc în lupta crâncenă pentru biletul de aur, care duce direct în finala din Bali.

După eliminarea din concurs a perechii formate din Anca Țurcașiu și Andreea Samson la finalul etapei trecute, pe Drumul Zeilor mai sunt patru echipe care se întrec pentru marele trofeu al sezonului 7 Asia Express: Ioana State și Mane Voicu, Nicolai Tand și Sorin Brotnei, Carmen Negoiță și Andreea Perețeanu, Oana Paraschiv și Mihai Găinușă. Ei sunt concurenții care vor duce în etapa semifinală o bătălie grea pentru biletul de aur. Titlul, premiul și gloria acestui sezon sunt mai aproape ca niciodată. După o călătorie epică de mii de kilometri prin Thailanda, Malaezia și Indonezia, competiția va ajunge curând la ultima redută: Bali, Insula Zeilor. 

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Urmează o cursă fără imunități și fără Jokeri – singurele bonusuri vin sub forma unor carduri cu zeități, care au diverse valori în puncte și pe care concurenții le pot câștiga la jocuri sau le pot descoperi pe traseu, în cele mai neașteptate locuri, în paralel cu rezolvarea misiunilor. Astfel, puterile zeităților balineze se materializează în cea mai prețioasă valută. Perechea care adună cel mai mare punctaj cu ajutorul acestor carduri câștigă biletul de aur, care asigură locul în marea finală din Bali. Va începe, așadar, o goană disperată pentru fiecare valoare divină care îi poate duce pe concurenți mai aproape de biletul de aur. Numărătoarea punctelor de la sfârșitul etapei va decide cine ajunge în finală, dar și care vor fi cele trei echipe ce-și vor disputa ultima șansă spre Bali. 

Etapa semifinală vine și cu un peisaj spectaculos, pe măsura acestui nivel al competiției: întrecerea va purta echipele până la peste 2.000 de metri deasupra nivelului mării, în deșertul de cenușă de lângă vulcanul Bromo, de pe insula Java. Iar urcușul va fi plin de peripeții. Presiunea va atinge cote maxime la momentul despărțirii echipelor. Cum se vor descurca pe cont propriu concurenții, telespectatorii vor afla urmărind ediția Asia Express difuzată de Antena 1 și pe AntenaPLAY diseară, de la ora 20:00. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News